Site-ul Curții de Conturi a României a fost atacat de hackeri. Potrivit mesajului postat pe site-ul instituţiei aceştia au cerut legalizarea prostituției, afirmând că opt state europene au făcut acest lucru.
„Ooops… doar o verificare de securitate. Se pare că Penta Guard a fost aici…. Știți de ce a fost atacat? În opt state europene prostituția este legală și vrem ca asta să se întâmple și în România. Munca sexuală este un drept al femeilor!”, este mesajul postat de hackeri pe site-ul instituţiei.
Curtea de Conturi are rolul de a controla folosirea resurselor financiare ale statului și ale sectorului public. Rapoartele Curții de Conturi sunt puse la dispoziția Parlamentului, autorităților și instituțiilor publice și contribuabililor.