EXCLUSIV
Situația reală a contractelor de deszăpezire la nivel național
-
9 județe nu au contracte de deszăpezire în vigoare pentru sezonul rece
-
Județul Gorj nu are contracte de deszăpezire în vigoare pentru drumurile naționale iar pe tronsoanele cu trafic redus de vehicule nu se va face deszăpezirea
Conform informațiilor venite din partea Guvernului României vă prezentăm detaliile cu privire la „Centralizatorul contractelor de deszăpezire pe drumurile publice pentru perioada sezonului rece 2016-2017” încheiate până la data de 25.11.2016.
9 județe nu au contracte de deszăpezire în vigoare pentru sezonul rece
În 29 de județe au fost încheiate contracte pentru întreaga rețea de drumuri naționale. Gradul de acoperire, conform contractelor încheiate, este parțial în județele Călărași, Dâmbovița și Ilfov, iar 9 județe nu au contracte de deszăpezire în vigoare pentru sezonul rece întrucât procedurile de atribuire se află în diferite stadii: suspendate/contestate/anulate. Pe sectoarele de drumuri naționale pentru care nu sunt semnate acorduri cadru și nici contracte subsecvente se va acționa cu utilaje proprii ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR S.A.), precum și prin redistribuire de utilaje din viitoarele acorduri cadru care sunt în curs de semnare.
Referitor la drumurile județene, activitatea s-a finalizat în 35 de județe, cu următoarele precizări: în județele Mehedinți și Neamț sunt încheiate contracte cu valabilitate până la sfârșitul acestui an și se urmează procedura de achiziție pentru următoarea perioadă, începând cu 01.01.2017. În județul Constanța intervenția se asigură în regie proprie cu mențiunea că Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor Constanța se află în procedură de faliment, iar în județul Argeș, deszăpezirea se realizează în regie proprie, prin utilaje din dotarea Direcției Județene de Drumuri și Poduri.
Județul Gorj nu are contracte de deszăpezire în vigoare pentru drumurile naționale iar tronsoanele cu trafic redus de vehicule nu se va face deszăpezirea
Conform CENTRALIZATORULUI NAȚIONAL CONTRACTE DESZĂPEZIRE ÎNCHEIATE PÂNĂ LA DATA DE 25.11.2016, județul Gorj nu are contract de deszăpezire pentru drumurile naționale
Mai mult decât atât pe raza județului Gorj deszăpezirea se asigură pentru drumurile județene asfaltate/pietruite, cu excepția tronsoanelor cu trafic redus de vehicule.
Au contracte încheiate pentru o parte din teritoriul de competență la nivel județean următoarele: Dâmbovița, Giurgiu și Mureș (în prezent, se desfășoară procedura de atribuire pentru celelalte zone), iar în județul Prahova nu sunt încheiate contracte (procedurile de achiziție fiind în diverse stadii).
La nivelul Unităților Administrativ Teritoriale (UAT) activitatea se desfășoară în regie proprie sau pe bază de contract, de către operatori economici. Din datele centralizate până la data de 25 noiembrie a.c., 2.134 din cele 3.186 de Unități Administrativ Teritoriale au asigurată activitatea de deszăpezire. La nivelul a 18 județe și municipiul București activitatea este finalizată, iar în restul de 23 de județe situația diferă de la un UAT la altul, acestea asigurând activitatea de deszăpezire în regie proprie sau prin contracte cu operatori economici, datele finale nefiind transmise Instituțiilor Prefectului care le și publică pe pagina de internet.
Guvernul a mai precizat faptul că, încheierea contractelor de deszăpezire a diferitelor sectoare de drum (naționale, județene, municipale/orășenești/comunale) sunt încheiate individual de autoritățile locale competente cu diferiți agenți economici sau prin intermediul Asociațiilor de Dezvoltare Inter-Comunitară, respectiv pot fi asigurate în regie proprie.
Premierul Dacian Cioloș a cerut Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC) să se asigure că toate aceste informații sunt puse la dispozitia cetătenilor.
În formatul interactiv creat de MCPDC, cu informațiile puse la dispoziție de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI), datele se pot actualiza în timp real funcție de informațiile transmise de autoritățile competente. Harta interactivă este disponibilă aici: https://goo.gl/InTyeM
ecopolitic.ro / dialogcivic.gov.ro