Situaţie bizară la PSD / Marian Neacşu se consideră încă preşedintele al PSD Ialomiţa, iar organizaţia îl susţine

O situaţia mai puţin întâlnită se petrece în interiorul PSD: Marian Neacşu, recent exclus de conducerea partidului, este în continuare preşedintele filialei PSD Ialomiţa, după cum susţine el, dar şi organizaţia printr-un comunicat oficial.

Mai mult, PSD Ialomiţa a adoptat o Rezoluţie prin care îl susţine pe Neaşcu şi anunţă că acesta este în continuare lider regional.

„Subsemnații, membrii Comitetului Executiv lărgit al P.S.D. Ialomița: parlamentari, primari, consilieri județeni, consilieri municipali și președinți ai organizațiilor locale P.S.D. din județul Ialomița, întruniți astăzi, 7 noiembrie 2018, văzând hotărârile Comitetului Executiv Național al Partidului Social Democrat (C.Ex.) adoptate luni, 5 noiembrie, în spiritul valorilor fundamentale ale social-democrației, adoptăm și semnăm prezenta rezoluție:

1. Considerăm că hotărârile C.Ex. privind excluderea domnilor Marian Neacșu și Adrian Țuțuianu sunt neîntemeiate și abuzive;

2. Avem încredere în deciziile domnului Marian Neacșu și îl susținem fără rezerve;

3. Poziția pe care dumnealui a exprimat-o în Comitetul Executiv Național din 21 septembrie a exprimat poziția întregii organizații care a fost consultată și a aprobat-o.

4. Solicităm conducerii Partidului Social Democrat să dea dovadă de rațiune și să revoce această hotărâre abuzivă de excludere a domnilor Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu, care nu face altceva decât să genereze dezechilibru intern și riscuri politice pentru următorul an electoral. Această hotărâre eronată a C.Ex. a declanșat un sentiment de îngrijorare în rândul tuturor membrilor P.S.D., cu privire la libertatea de exprimare în cadrul partidului”, se arata în document.

Rezoluţia continuă apoi până la punctul 12: „Sprijinim toate inițiativele pe care domnii Marian Neacșu și Adrian Țuțuianu înțeleg să le întreprindă în continuare și ne solidarizăm cu colegii din organizația P.S.D. Dâmbovița în demersurile și inițiativele ce vor urma.

Aceste demersuri nu vor viza unitatea și / sau stabilitatea partidului sau a Guvernului, ci doar repunerea lucrurilor în ordinea lor firească. 6. Apreciem rigurozitatea și disciplina în interiorul partidului când sunt impuse prin argumente și nu prin forță. (…) 7. Semnăm, alături de Marian Neacșu și Adrian Țuțuianu, contestația care va fi adresată Comisiei Naționale de Etică, Integritate și Arbitraj și Congresului P.S.D. și solicităm analizarea cu celeritate și în condiții de imparțialitate a situației de drept și de fapt; 8. Considerăm că domnul Marian Neacșu este președintele ales legitim al P.S.D. Ialomița și respingem o eventuală numire a altei persoane în această funcție de către conducerea centrală a Partidului Social-Democrat. Organizația PSD Ialomița are maturitatea politică și determinarea de a-și alege singură conducerea, chiar și interimară. Din acest motiv, nu vom participa la nicio acțiune politică convocată sau inițiată de o conducere interimară a P.S.D. Ialomița, care ar putea fi impusă abuziv de C.Ex. Național, fără consultarea prealabilă a organizației. 9. Respingem excluderea din partid pentru exprimarea de opinii, cu atât mai mult cu cât opiniile exprimate și susținute de domnul Marian Neacșu și de colegii care au semnat scrisoarea prezentată în Comitetul Executiv Național din 21 septembrie sunt expresia transpunerii în fapte a Programului Politic al PSD și a Programului de Guvernare. 10.Considerăm că performanța politică și electorală sunt cele mai importante criterii pe care se bazează evaluarea unui lider politic și a organizației pe care o conduce. De asemenea, apreciem calitatea umană a liderului nostru Marian Neacșu, echilibrul și competența acestuia, spiritul neconflictual și constructiv de care a dat dovadă totdeauna. 11. Astfel de decizii afectează echilibrul și liniștea din interiorul Partidului Social-Democrat. Deciziile în interiorul P.S.D. trebuie adoptate cu calm, cu rațiune și în interesul partidului, nu pentru interese individuale ale unei persoane. 12.Subliniem că Marian Neacșu, președintele PSD Ialomița, nu este doar un lider apreciat în organizația județeană, ci este unul dintre acei lideri care au pus umărul și care au dus Partidul Social-Democrat unde este acum, adică la guvernare. Slobozia, 7 noiembrie 2018”.

Neacşu se semnează preşedinte al PSD Ialomiţa

”Suntem într-o perioadă în care delictul de opinie şi libertatea de exprimare sunt sancţionate. Alte repere sau dacă vreţi, criterii de evaluare, precum: performanţa, capacitatea organizatorică, consensul, munca în echipă, ideile sunt ignorate cu bună ştiinţă. Însă, nu sunt descurajat, ci din contră, sunt pregătit să lupt în continuare. (…) „Împreună cu colegii mei din Ialomi a, am adoptat  o rezolu ie prin care respingem decizia abuzivă a Cex PSD. Am vrut să dăm un mesaj clar, unitar şi fără echivoc. Partidul Social-Democrat este ședintele PSD Ialomița, un partid de lideri i nu un partid al unui lider. Suntem o echipă”, a anunţat ulterior Marian Neacşu, într-un comunicat la finalul căruia se semnează preşedinte al PSD Ialomiţa.

Iulian Ionescu

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare