Slovacia nu va acorda vize tuturor ruşilor care fug de încorporare

Slovacia nu va acorda vize tuturor ruşilor care încearcă să scape de încorporare, după ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat mobilizarea parţială a rezerviştilor din Rusia, transmite dpa, arată Agerpres.

Autorităţile de la Bratislava „analizează individual fiecare caz”, a răspuns duminică purtătorul de cuvânt al ministerului slovac de externe, Juraj Tomaga, la o întrebare a agenţiei de presă citate.

În principiu, Slovacia acordă vize din motive umanitare, însă nu există o regulă clară pentru cei care obiectează din motive de conştiinţă la ordinele de mobilizare, astfel încât să se poată determina dacă acesta este un motiv suficient.

Potrivit lui Tomaga, unii cetăţeni ruşi consideră că Slovacia întârzie intenţionat eliberarea vizelor – atât a celor din motive umanitare, cât şi a altora, cum ar fi cele de studii – deoarece Rusia a redus personalul reprezentanţelor diplomatice slovace din Moscova şi Sankt Petersburg, conform unei „decizii nefondate”.

Purtătorul de cuvânt se referea, probabil, la un diferend diplomatic între ţara sa şi Rusia. La începutul lui martie, Slovacia a expulzat 35 de membri ai ambasadei ruse la Bratislava, suspectaţi de spionaj, iar Moscova a reacţionat pe bază de reciprocitate.

Poziţia Slovaciei privind vizele este similară cu a republicilor baltice, a Cehiei şi a Poloniei.

Preşedintele ceh Milos Zeman nu este de acord cu decizia guvernului de la Praga. Într-un interviu televizat duminică, el a afirmat că „o persoană care fuge din Rusia nu este un risc de securitate pentru noi”, iar ruşii care nu doresc să lupte în Ucraina ar trebui acceptaţi la fel ca refugiaţii ucraineni. Ministrul de externe Jan Lipavski declarase deja că „cei care fug din ţara lor pentru că nu vor să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de propriul stat nu îndeplinesc astfel condiţiile pentru acordarea unei vize umanitare”.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare