Slovacii protestează împotriva intenţiei guvernului de a desfiinţa procuratura specială pentru crimele politice

Mii de slovaci au participat joi seară la proteste împotriva noului guvern condus de premierul naţionalist de stânga Robert Fico, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Demonstraţia convocată de opoziţie în faţa sediului guvernului din Bratislava a vizat în primul rând intenţia executivului de a desfiinţa USP, procuratura specială pentru crimele politice şi grupările de infractori.

Cabinetul coaliţiei tripartite conduse de Fico a decis miercuri să desfiinţeze USP pe motiv că este prea „politizată”.

Opoziţia a avertizat că măsura ar reprezenta un atac împotriva statului de drept şi a acuzat puterea că încearcă să muşamalizeze cazurile de corupţie la nivel înalt în guvernele anterioare ale partidului SMER (Direcţia – Social-democraţie) al lui Fico.

Preşedinta Slovaciei, Zuzana Caputova, a criticat de asemenea intenţiile guvernului. Ea şi-ar putea exercita dreptul de veto dacă parlamentul aprobă iniţiativa guvernamentală, menţionează Reuters.

Procuratura generală, autoritatea cea mai înaltă în materie de urmărire penală, a comunicat însă că desfiinţarea USP ar fi „în conformitate cu Constituţia”.

Fico informase dinainte Comisia Europeană, pentru a evita orice îngrijorare la Bruxelles.

Iniţial, USP era competentă în dosarele anti-mafia, însă şi în cazurile de corupţie la nivel înalt.

Reuters reaminteşte că coaliţia conservatoare-populistă-liberală care l-a învins pe Fico la alegerile parlamentare din 2020 a înlocuit conducerea parchetului respectiv prin modificări legislative controversate. Ca şef a fost numit un fost politician care contribuise la organizarea unor manifestaţii în faţa locuinţei lui Fico. Acesta şi partidul său au acuzat noua conducere a USP că foloseşte instituţia pentru a distruge SMER în timp ce se află în opoziţie.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare