Societatea de Medicina Familiei: OUG privind tratarea asimptomaticilor, emisă fără consultare, introduce noţiuni punitive şi imperative ilega

Societatea Naţionala de Medicina Familiei/Medicina Generală (SNMF) reproşează Guvernului că a emis OUG 180/2020 prin care bolnavii de COVID asimptomatici sau cu simptome uşoare vor fi trataţi la domiciliu fără o consultare prealabilă a practicienilor, afirmând că actul introduce noţiuni punitive şi imperative ilegale.

„Societatea Naţionala de Medicina Familiei/Medicina Generală (SNMF) constată cu indignare că există o nouă «tradiţie», cel puţin imorală dacă nu şi ilegală, cea a emiterii de acte normative care privesc sistemul medical (medici şi pacienţi) fără consultare cu practicienii sau cu reprezentanţii pacienţilor. În acest context se încadrează şi recenta OUG 180/2020 care prevede că bolnavii COVID-19 asimptomatici sau cu forme uşoare de boală rămân la domiciliu, fără o evaluare iniţială prin investigaţii de laborator sau imagistice. Actul normativ utilizează noţiuni punitive şi imperative ca «penalizare» sau «obligaţie» – ilegala, de altfel –  şi nu stipulează nimic care să clarifice proceduri de testare şi de îngrijire, de atitudine în faţa pacientului asimptomatic  cu comorbidităţi semnificative sau a pacientului care refuză testarea. Singurii vinovaţi pentru tot ce s-ar putea petrece vor fi medicul şi eventual pacientul”, susține SNMF, potruvit unui comunicat de presă.

Societatea de Medicină de Familie precizează că vor găsi soluţii care nu au fost identificate de decidenţi.

„Vom utiliza consultaţia la distanţă  şi vom îngriji astfel pacienţii cu COVID-19 fără a pune în pericol pe ceilalţi pacienţi neinfectaţi cu SARS CoV-2 şi care în continuare au nevoie de ajutorul nostru, mai ales în contextul actual al reducerii semnificative a accesului la alte servicii medicale. Pentru că da, atât cei infectati şi contactii lor cât şi contactii contacţilor sau cei care au auzit de SARS-CoV-2 doar la televizor au nevoie de noi! Vom găsi soluţii pe care decidenţii încă nu le-au identificat pentru ca în relaţie directă cu pacienţii şi cu boala, cunoaştem realităţile sistemului mult mai bine decât le cunosc politicienii şi funcţionarii din birouri şi vom continua sa ne îndeplinim menirea, protejarea pacientului şi a comunităţii. Aşa am făcut şi atunci când s-a hotărât, împotriva tuturor semnalelor noastre şi a evidentelor nonsensuri, reintroducerea cardului de sănătate! Avem nevoie de resurse suplimentare dar avem nevoie, mai ales, de respect şi  colaborare din partea autoritatilor!”, potrivit sursei citate.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare