Şofer cu trei minori în maşină, cu permisul suspendat, băut şi drogat cu cocaină, depistat de poliţişti în trafic

Un şofer cu permisul suspendat, care circula cu un autoturism în care avea ca pasageri trei copii, este cercetat penal după ce a fost depistat sub influenţa alcoolului şi drogat cu cocaină, a informat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, potrivit Știrile TVR. 

Potrivit sursei citate, la data de 19 mai, în jurul orei 20.45, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Suceava – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene (BDNE), în timp ce efectuau o acţiune pe raza municipiului Suceava, au observat în trafic un autoturism ce se deplasa în zona centrală a oraşului.

În condiţiile în care existau informaţii deţinute la nivelul Serviciului Rutier Suceava cu privire la faptul că şoferul nu are drept de a conduce vehicule pe drumurile publice, având permisul de conducere reţinut, poliţiştii au pus în funcţiune semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei şi s-a procedat la oprirea acestuia.

După declinarea calităţii şi înmânarea actului de identitate, la volanul autoturismului a fost legitimat un bărbat în vârstă de 37 de ani, cu domiciliul în sat Sfântu Ilie, comuna Şcheia, iar pe bancheta din spate se aflau trei copii minori, doi fiind ai conducătorului auto şi celălalt al surorii sale.

Conducătorul auto a recunoscut faptul că nu are permisul de conducere asupra sa, întrucât i-a fost reţinut, şi nu are dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice deoarece este cercetat într-un alt dosar penal pentru infracţiuni la regimul rutier.

Şoferul a fost condus la sediul Serviciului Rutier Suceava unde a fost verificat în baza de date, constatându-se faptul că figurează la rubrica drept de a conduce – cu restricţii suspendat.

La sediul unităţii de poliţie, conducătorul auto a fost testat cu etilometrul din dotarea Serviciului Rutier Suceava, iar rezultatul a fost de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.305 lei.

Totodată, a fost testat cu aparatul Drager, acesta indicând rezultat pozitiv la Cocaine.

Având în vedere rezultatul indicat de aparatul DrugTest, şoferul a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, secţia UPU, unde i-au fost prelevate probe biologice necesare în vederea determinării prezenţei în organism a substanţelor psihoactive.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier – BDNE Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată” şi „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe psihoactive”

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare