Șoferii care nu plătesc la timp rovinieta ar putea avea la dispoziție 24 de ore pentru a nu fi amendați. Asta prevede un proiect de lege, care a primit deja aviz pozitiv din partea Comisiei de Transport și Infrastructură din Parlament și urmează să fie discutat în plen.
După un sistem similar cu cel aplicat pentru taxa de pod Fetești-Cernavodă, șoferii ar putea avea 24 de ore la dispoziție pentru a achita rovinieta. În prezent, este necesar ca documentul să fie obținut înainte de a circula în afara județului în care este înregistrată mașina. Inițiativa legislativă vrea să vină în sprijinul șoferilor care nu au achitat rovinieta din diverse motive.
Proiectul de lege a primit deja aviz pozitiv din partea Comisiei de Transport și Infrastructură și urmează să fie discutat în plen.
ALEXANDRU ANDREI, deputat PNL, iniţiatorul proiectului de lege: O astfel de măsură, considerăm noi că este necesară și vine în ajutorul cetățenilor corecți care au fost neatenți, sau dintr-o urgență nu au plătit înainte de a pleca la drum această rovinietă. Prin acest amendament noi dorim să le dăm posibilitatea participanților la traic să poată achita în 24 de ore.
În prezent, amenzile variază între 250 și 500 de lei pentru vehiculele mici și pot ajunge până la 4.500 de lei pentru camioanele de mare tonaj care nu dețin rovinietă. De asemenea, în acest an a fost introdusă opțiunea de a achiziționa rovinieta pe o durată de 24 de ore.
Tarifele actuale pentru autoturisme sunt: 3 euro pentru 7 zile, 7 euro pentru 30 de zile, 13 euro pentru 60 de zile și 28 de euro pentru 12 luni.