Soldații americani rămân cel puțin încă 9 luni, în România

Pentagonul va menţine mii de soldaţi pentru cel puţin încă nouă luni la baza Mihail Kogălniceanu în România, desfăşurare militară americană aflată cel mai aproape de conflictul din Ucraina, au declarat sâmbătă oficiali citaţi de The New York Times.

La această bază sunt staţionaţi începând din vara trecută circa 4.000 de militari din Divizia 101 Aeropurtată a SUA, inclusiv mici grupări de trupe care efectuează frecvent exerciţii la graniţa României cu Ucraina.

Înaintea acestui contingent, Pentagonul a trimis în România un contingent mai mic al Diviziei 82 Aeropurtată, ca parte a forţei de reacţie rapidă în urma declanşării invaziei ruse în Ucraina în februarie.

Trupele Diviziei 101 Aeropurtată vor părăsi România în următoarele două luni, iar potrivit oficialilor citaţi de New York Times vor fi înlocuite de o brigadă diferită a aceleiaşi divizii, care-şi are baza permanentă în SUA la Fort Campbell.

În plus, spun aceşti oficiali, misiunea va fi condusă de ofiţeri superiori, printre care se vor număra un general cu două stele şi planificatori de vârf din cadrul Diviziei a 10-a de asalt montan, în cadrul unei desfăşurări ce va avea o durată de nouă luni.

Trimiterea unui general cu două stele în apropierea unei zone de conflict permite luarea mai rapidă a deciziilor asupra poziţionării trupelor şi armelor dacă Rusia ar împinge războiul în teritoriul NATO, explică analişti militari.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare