Solistul formaţiei Rammstein, Till Lindemann, nu scapă de acuzațiile de viol, protest la concertul solo

Un concert solo susţinut vineri seară în oraşul german Dusseldorf de solistul formaţiei Rammstein, Till Lindemann, a fost însoţit de proteste, transmite sâmbătă agenţia DPA.

Aproximativ 150 de persoane au luat parte la demonstraţie. Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei, nu au fost înregistrate „incidente deosebite”.

Lindemann a avut o apariţie pentru promovarea noului său album solo, „Zunge”.

În vârstă de 60 de ani, Till Lindemann s-a aflat în ultimele luni în centrul unor acuzaţii de abuzuri sexuale, pe care le-a negat.

Procuratura din Berlin a renunţat la ancheta asupra starului rock.

Trupa Rammstein le-a cerut fanilor să nu se lase pradă prejudecăţilor.

Alte proteste restrânse au avut loc anterior la concertele recente din cadrul turneului Rammstein.

Joi seară, aproximativ 600 de persoane au protestat la concertul lui Lindemann din Leipzig.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare