Sondaj BestJobs: Anul 2022 a găsit angajatul român epuizat după schimbări, dar dornic să reia controlul asupra viitorului său profesional

Pe plan profesional, 37% dintre angajaţii români consideră că nu au fost mari diferenţe faţă de anul anterior, 26% au perceput acest an ca fiind mai rău, arată un sondaj efectuat de platforma de recrutare online BestJobs. Potrivit acesteia, ”anul 2022 a găsit angajatul român epuizat după atâtea schimbări, dar totodată alert şi dornic să reia controlul asupra viitorului său profesional”, iar cele mai mari provocări din acest an au fost date de contextul economic şi de starea de sănătate mintală şi emoţională, transmite News.ro. 

 

”Dacă 2021 poate fi considerat un an de sedimentare a schimbărilor apărute după debutul pandemiei, 2022 a adus noi provocări şi incertitudini. Cu toate acestea, pe plan profesional, 37% dintre angajaţii români consideră că nu au fost mari diferenţe faţă de anul anterior, 26% au perceput acest an ca fiind mai rău, în timp pe pentru 31% a fost chiar mai bun”, arată cel mai recent sondaj efectuat de platforma de recrutare online BestJobs.

După toate schimbările din anii precedenţi, angajaţii români s-au concentrat cel mai mult în acest an pe creşterea veniturilor pentru a face faţă scumpirilor (25%), pe găsirea unui nou job (20%), pe dezvoltarea profesională în cadrul poziţiei actuale (13%), pe regăsirea satisfacţiei la job (10%), pe evitarea burnout-ului (8%) şi pe păstrarea jobului actual (6%).

”Anul 2022 a găsit angajatul român epuizat după atâtea schimbări, dar totodată alert şi dornic să reia controlul asupra viitorului său profesional. Cele mai mari provocări din acest an au fost date de contextul economic şi de starea de sănătate mintală şi emoţională. Tocmai de aceea, observăm că obiectivele sale au fost între a-şi creşte veniturile şi a-şi asigura echilibrul emoţional. Datele sondajului arată că nu pare să fie cazul să vorbim despre „quiet quitting”, care ar reprezenta o renunţare tacită la job, ci mai degrabă despre reevaluarea priorităţilor, despre nevoile ce trebuie îndeplinite şi despre decizii asumate. Mai concret, angajaţii au fost cât se poate de transparenţi atunci când şi-au dorit un job nou, mai multă flexibilitate sau un salariu mai mare, şi nu au decelerat doar pentru a declanşa o astfel de reacţie de la angajator”, spune Ana Vişian, marketing manager BestJobs România.

 

Totodată, 34% dintre angajaţii care au răspuns la sondajul BestJobs declară că au reuşit în acest an să restabilească echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală, în timp ce 28% şi-au crescut veniturile. Pentru alţii, important a fost să obţină o promovare (14%) sau să ducă la bun sfârşit un proiect dificil (10%).

65% dintre respondenţii la sondaj sunt de părere că un angajat ar trebui să îşi caute un job care să îi aducă satisfacţie astfel încât să îşi dorească să evolueze, în timp ce 25% consideră că trebuie să fie tot timpul proactiv şi să încerce să îşi depăşească atribuţiile şi numai 7% au spus că trebuie îndeplinite doar sarcinile din fişa postului şi nimic în plus.

În perspectivă, o treime dintre angajaţi spun că şi-ar pierde motivaţia dacă angajatorul nu le-ar mări salariul astfel încât să compenseze scumpirile. Ceilalţi au menţionat lipsa aprecierilor (17%), stresul (16%), lipsa de împlinire la job (11%) şi volumul prea mare de muncă (7%) printre cauzele demotivării.

În ultimele trei luni, pe platforma BestJobs, s-au înmulţit căutările după cuvântul-cheie ”flexibilitate”, atunci când vine vorba despre noi oportunităţi de lucru. Întrebaţi ce reprezintă pentru ei flexibilitatea în raport cu jobul, jumătate dintre respondenţi au menţionat un program pe care să şi-l adapteze după nevoi, cu condiţia să termine toate sarcinile la timp.

Pentru alţi 25%, flexibilitatea are legătură cu relaţia cu angajatorul, aşteptându-se să obţină mai multă înţelegere din partea acestuia, iar pentru ceilalţi, acest concept se traduce în posibilitatea de a lucra de oriunde şi oricând.

Sondajul a fost realizat în luna octombrie, pe un eşantion de 1.325 de utilizatori de internet.

BestJobs este una dintre cele mai mari platforme de recrutare online din România. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,6 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii, peste 40.000 de joburi şi mii de freelanceri, agenţi de recrutare sau specialişti în dezvoltare profesională şi personală (coachi, mentori, terapeuţi, avocaţi şi alte tipuri de specialişti).

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare