Sondaj CURS în Capitală: Piedone – 10% fără să fie inclus în chestionarul de sondare; PSD și PNL – prima șansă în cazul în care vor avea candidați comuni

Cel mai recent sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS în București, în perioada 9-23 februarie, arată o surpriză: Cristian Popescu Piedone, care, deși nu era menționat în chestionar, a fost nominalizat de 10% dintre respondenți.

Când vine vorba despre funcția de primar general, Nicușor Dan are prima șansă în cazul în care PSD și PNL vor avea candidați separați, având un mic avans față de candidata PSD Gabriela Firea, potrivit stiripesurse.ro.

Votul politic

Potrivit sondajului realizat anterior deciziei de comasare a alegerilor și a lansării unor liste comune PSD-PNL în București, opțiunile pentru Consiliul General arată în felul următor:

PSD – 34%

Alianța USR-PMP-FD – 23%
PNL – 16%
AUR – 13%
SOS România – 6%
PUSL – 5%
Altul – 3%

Doar 50% din totalul respondenților au exprimat o opțiune, restul fiind fie nehotărâți fie au declarat că nu intenționează să voteze.

Candidații pentru funcția de primar general

Pentru funcția de primar general, Nicușor Dan pornește cu prima șansă în fața contracandidaților anunțați până acum (care s-ar putea schimba în perioada următoare).

O surpriză ar fi Cristian Popescu Piedone, care, deși nu era menționat în chestionar, a fost nominalizat de 10% dintre respondenți.

Nicușor Dan (USR-PMP-DF) – 36%
Gabriela Firea (PSD) – 33%
Sebastian Burduja (PNL) – 8%
Mihai Enache (AUR) – 8%
Diana Șoșoacă (SOS) – 5%
Cristian Popescu Piedone (PUSL, spontan) – 10%

Șa fel ca în cazul partidelor, doar 50% din totalul respondenților au exprimat o opțiune, restul fiind fie nehotărâți fie au declarat că nu intenționează să voteze.

34% dintre bucureșteni consideră că activitatea primarului Nicușor Dan a fost bună și foarte bună, față de 59% care consideră că activitatea edilului a fost prostă sau foarte proastă.

Principalele probleme din București sunt, conform sondajului, traficul (34%), termoficarea (23%), sănătatea/spitalele (18%), poluarea (6%), curățeania (5%), parcurile/spațiile verzi (5%), clădirile cu risc seismic (4%) și transportul public (3%).

Metodologie

  • Universul de eșantionare: populaţia adultă rezidentă din Municipiul București
  • Volumul eşantionului: 1067 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste
  • Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat
  • Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%
  • Metoda de culegere a datelor: față-în-față, la domiciliul respondenților
  • Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS
  • Datele au fost ponderate în funcție de vârsta electoratului bucureștean
  • Perioada de realizare: 9 – 23 februarie, 2024

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare