SONDAJ/ Extrema dreaptă din Franța nu va obţine o majoritate absolută

Partidul de extremă dreapta Adunarea Naţională (RN), condus de Marine Le Pen, se va plasa pe prima poziţie în al doilea tur al alegerilor parlamentare anticipate ce au loc duminică în Franţa, dar nu va reuşi să obţină o majoritate absolută, indică un sondaj realizat de OpinionWay şi publicat vineri de cotidianul economic Les Echos, transmite Reuters, arată Agerpres.

Sondajul arată că RN ar urma să obţină între 205 şi 230 de voturi duminică, cu mult peste cele 145-175 de locuri al alianţei de stânga Noul Front Popular.

Poziţia a treia ar urma să fie ocupată de blocul centrist care îl susţine pe preşedintele Emmanuel Macron, cu 130-162 de locuri.

Pentru o majoritate absolută în camera inferioară a parlamentului francez este nevoie de cel puţin 289 din cele 577 de mandate de deputat.

În urma primului tur al alegerilor legislative anticipate din Franţa, convocate după decizia preşedintelui Macron de a dizolva parlamentul, extrema dreaptă s-a clasat la mare distanţă pe primul loc, cu 33,2-33,5% din sufragii.

Pe poziţia secundă s-a plasat Noul Front Popular (28,1-28,5% din voturi), iar pe locul trei blocul de centru, cu 21-22,1% din voturi.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare