Un sondaj realizat de INSCOP, care urmărește evoluția votului în perioada mai 2019 – iunie 2021, arată următorul clasament valabil luna trecută: PSD 30, 2%, PNL 26, 6%, AUR 14, 2 la sută iar USR PLUS 13,2 %.
Datele din iunie 2021 sunt extrase din sondajul de opinie ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” – Partea a II-a, realizat la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro) în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshal Fund of the United States – și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project (www.truestoryproject.ro).
Datele au fost culese în perioada 1 -15 iunie 2021, metoda de cercetare fiind interviu prin intermediul chestionarului.
”În mod normal, în primele 6-12 luni după preluarea guvernării, partidele aflate la putere ar fi trebuit să aibă scoruri semnificativ mai mari decat cele obținute în alegeri.
Situația este însă diferită, partidele, aflate la putere având o intentie de vot similară sau chiar sub votul de la alegerile din urmă cu 7 luni.
Explicațiile sunt mai multe de la climatul de neîncredere determinat de pandemie, până la sincopele activitatii guvernamentale”, scrie sociologul Remus Ștefureasc, directorul Inscop Research, într-o postare pe Facebook.