Majoritatea etnicilor maghiari din România (83%) – ar vota cu partidul Fidesz la alegerile legislative ungare(SONDAJ)

Un procent de 42% dintre etnicii maghiari din România care au dublă cetăţenie intenţionează să voteze la alegerile parlamentare care se vor desfăşura anul viitor în Ungaria, iar cei mai mulţi dintre ei susţin partidul Fidesz al premierului Viktor Orban, potrivit datelor dintr-un sondaj publicate miercuri de agenţia MTI, scrie Agerpres.

Sondajul, efectuat de Balvanyos Institute şi Transylvania Inquiry pe un eşantion reprezentativ de 1.218 persoane, arată o intenţie de vot de 83% în favoarea Fidesz în rândul etnicilor maghiari din România care au spus că doresc să voteze la legislativele ungare.

Autorii sondajului estimează la circa 60% procentul etnicilor maghiari din România care au dublă cetăţenie, română şi ungară.

Pentru prima dată de când a venit la putere în anul 2010, partidul Fidesz al lui Viktor Orban se va confrunta la scrutinul din aprilie anul viitor cu un front unit al opoziţiei. Toate partidele opoziţiei ungare, şase la număr, incluzând aici social-democraţii, liberalii şi fosta extremă-dreaptă Jobbik redefinită acum ca formaţiune de centru-dreapta, au decis să lase la o parte diferenţele dintre ele pentru a se uni împotriva lui Viktor Orban.

Acestea au desfăşurat o consultare naţională pentru stabilirea unui candidat comun cu şanse de a câştiga în faţa actualului premier conservator, din care a rezultat tot un conservator, Peter Marki-Zay, în vârstă de 49 de ani şi în prezent primarul unui mic oraş.

Într-un sondaj efectuat în Ungaria şi publicat la sfârşitul lunii octombrie, alianţa opoziţiei are un avans de patru procente în faţa Fidesz. Alte sondaje precedente arată Fidesz şi alianţa opoziţiei oarecum umăr la umăr, cu circa un sfert dintre alegători încă nehotărâţi.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare