Sondaj SOCIOPOL: Kovesi vs. Geoană, posibilă finală la alegerile prezidenţiale din 2024

A apărut primul sondaj pentru alegerile prezidențiale din 2024. Agenția Sociopol, a lui Mirel Palada, dă cele mai mari șanse lui Mircea Geoană, scrie dcnews.ro.

Conform unui sondaj Sociopol, citat de presshub.ro, se poate preconiza o finală la prezidențiale între Laura Codruța Kovesi și Mircea Geoană. Sunt singurii lideri, practic din afara sferei politice naționale actuale, despre care s-a tot vorbit în ultima perioadă, ca posibili candidați în 2024 pentru a ocupa locul lui Klaus Iohannis.

Laura Codruța Kovesi (30%) și Mircea Geoană (29%), care nu activează acum în mediul politic național, ocupă primele locuri la capitolul încredere, practic la egalitate, dacă ținem cont de marja de eroare a sondajului. Mai sunt însă doi ani până la alegerile prezidențiale, dar așa arată fotografia momentului. Preferințele românilor nu ar trebui să mire pe nimeni, din moment ce, probabil, oamenii s-au săturat de politicienii „clasici” și vor „altceva”. Procentele vizează „încrederea” românilor.

De altfel, au fost singurele nume despre care s-a tot vorbit că ar putea candida la prezidențiale 2024, până la acest moment. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, mai ales că mai sunt doi ani până la marele eveniment politic.

În ceea ce privește intenția de vot la alegerile prezidențiale, Geoană este favorit și în turul I și în finală.

Mircea Geoană ar ieși, potrivit Sociopol, pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale, indiferent dacă ar candida susținut de PSD sau în scenariul unui candidat comun PSD-PNL. Ciolacu, chiar dacă ar candida susținut de PSD și PNL, riscă să nu prindă turul al doilea, fiind la aproape la egalitate cu Kovesi și Simion (AUR), cei plasați de sondajul lui Mirel Palada pe locurile doi, respectiv trei.

Singurul pe care l-ar putea învinge Marcel Ciolacu în finală este George Simion, iar liderul AUR ar pierde, dacă ar ajunge în finală, cu oricare dintre ceilalți candidați importanți.

Sondajul a fost realizat în perioada 20 – 27 iunie 2022.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare