Sorin Grindeanu: „Dacă UE ne suspendă fondurile, absolut toate proiectele de infrastructură se opresc”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că România nu-și permite să rateze ținta de deficit, din cauza riscului suspendării fondurilor europene. La Ministerul Transporturilor, toate proiectele se fac cu bani europeni și, într-un astfel de scenariu, toate lucrările s-ar opri, a declarat acesta la digi24.ro.

„Noi, la Ministerul Transporturilor, în ultimii doi ani aproape am dublat bugetul. La finalul lui 2021 aveam 14 miliarde de lei, acum avem aproape de 30 miliarde de lei. Sunt multe proiecte și contracte semnat. Toate aceste mari investiții sunt din fonduri UE, nu e nici măcat unul cu finanțare din altă parte”, a explicat Grindeanu.

„Nu-mi permit să ajungem să discutăm de eventuala suspendare a fondurilor europene sau că nu ne încadrăm în ținta de deficit, pentru că atunci toate aceste proiecte se suspendă. Nu cred că e un scenariu pe care ni-l dorim”, a continuat ministrul.

El a amintit că Ungaria a ajuns în situația în care fondurile europene au fost suspendate și că „economic lucrurile nu stau foarte bine pentru ei”, iar acest lucru este vizibil.

„Dacă UE ne taie fondurile din PNRR, la Transporturi în acest moment absolut toate proiectele rămân fără finanțare, totul se oprește. Companiie nu lucrează fără să fie plătite”, a explicat Grindeanu. El a vorbit și despre un avertisment al ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, care a spus că există riscul ca la final de an instituțiile să facă multe cheltuieli, iar acest lucru să ducă la o creștere bruscă a deficitului bugetar.

„Într-adevăr, trebuie să fim foarte atenți”, a spus el, precizând însă că nu este vorba despre banii de investiții, ci despre alte cheltuieli, cum ar fi achizițiile de mobilă sau mașini care se fac de obicei în luna decembrie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare