Sorin Grindeanu: Din cele aproximativ 700 de vagoane abandonate de 30 de ani în Portul Constanţa, au putut fi mutate jumătate

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, joi, că jumătate din vagoanele CFR Marfă abandonante în Portul Constanţa de 30 de ani au fost mutate şi deja au început lucrările la reabilitarea a 35 de linii ferate, transmite News.ro

Restul de vagoane, fiind sub sechestru ANAF, vor fi valorificate, urmând ca şi celelalte linii ferate să intre în reabilitare. Grindeanu va prezenta la Bruxelles un plan de măsuri pentru CFR Marfă şi Tarom.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că va merge la Bruxelles săptămâna viitoare cu un plan de soluţii pentru salvarea CFR Marfă şi Tarom.

”Miercuri am întâlnirea la Bruxelles cu doamna comisar pe cele 2 probleme si pe CFR Marfă şi pe Tarom. Mergem pe masă cu soluţii pentru ambele companii. Cele 2 companii bineînţeles că nu se află într-o formă economică bună şi împreună cu Comisia încercăm să găsim soluţii. Legat de CFR Marfă, să ştiţi că în această perioadă, odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, CFR Marfă şi faptul că am avut această companie de stat a fost extrem de util pentru cele două state şi pentru Ucraina şi pentru Romnia şi pentru ce se întâmplă în această perioadă cu schimbul de mărfuri între România şi Ucraina. Iar acest lucru nu poate să nu conteze în evaluarea situaţiei CFR Marfă”, a declarat Sorin Grindeanu.

Întrebat câte vagoane ale CFR Marfă se mai află blocate în Portul Constanţa, Grindeanu a explicat că aproximativ jumătate dintre acestea au fost îndepărtate.
”Legat de  liniile de cale ferată, au început lucrările pe primul proiect, cele 35 de  linii de cale ferată, din Portul Constanţa, deja se lucrează. A fost anunţată demararea licitaţiei pentru faza a doua a proiectului, pentru diferenţele de linii. Din cele aproximativ 700 de vagoane abandonate, dacă nu mă înşel, de 30 de ani în Portul Constanţa, au  putut fi mutate jumătate, restul nu au putut fi transportate. CFR Marfă şi vagoanele sunt sub sechestru ANAF. Atunci cele care nu au putut fi transportate în depouri, intră în procedurile ANAF şi vor fi valorificate.Important e că primul proiect a intrat în execuţie. Primele 35 de linii care au intrat în reabilitare în Portul Constanţa sunt libere de aceste vagoane”, a declarat Grindeanu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare