Sorin Grindeanu: Pentru PNL tot ceea ce este produs în România nu este bun

Situaţia în agricultură „este tragică”, iar pentru PNL „tot ceea ce este produs în România nu este bun”, a punctat, joi, prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu.

„Nouă ne este clar un lucru – pentru PNL tot ceea ce este produs în România nu este bun. Situaţia în agricultură este tragică. De luni de zile Guvernul Orban promite fermierilor sprijin, dar doar îi duce cu vorba. Fermierii au ajuns să îşi strige disperarea în stradă. Este de neconceput ca în condiţiile actuale, în plină pandemie, dată fiind importanţa majoră a siguranţei alimentare, Guvernul să nu facă absolut nimic. Toate ţările din Uniunea Europeană au ajutat masiv agricultura, doar la noi ministrul Oros stă prin festivaluri, am văzut că zile trecute a fost la ‘Festivalul porumbului’ din Ialomiţa”, a spus Grindeanu la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al PSD, potrivit Agerpres.

Social-democrat a adăugat că „o să ajungem să cumpărăm la preţuri exorbitante tot ceea ce le va prisosi altora”, în condiţiile în care deja preţurile la legume şi fructe „sunt cu aproximativ 25% mai mari”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare