Consiliul Politic Naţional al PSD a decis începerea negocierilor cu PNL, UDMR şi minorităţi pentru alcătuirea unui guvern, a anunţat, luni, prim-vicepreşedintele social-democrat Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.
El a adăugat că nu a fost nicio discuţie în şedinţa conducerii PSD despre funcţiile politice.
Printre măsurile ce vor propuse de PSD în programul de guvernare se numără: testarea extinsă şi vaccinarea, restabilirea încrederii în autorităţi prin aducerea specialiştilor în sănătate, măsuri legislative pentru combaterea pandemiei, a precizat Grindeanu.