Sorin Oprescu a fost arestat preventiv, după ce ieri a fost prins în Grecia. Decizia a fost luată astăzi, la Curtea de Apel din Atena. Dar extrădarea în România a fostului primar al Capitalei, care are de ispăşit o condamnare de peste 10 ani de închisoare, se anunţă o procedură de lungă durată, transmit Știrile TVR. Fostul primar intenționează să ceară azil politic în Grecia.
Curtea de Apel din Atena a emis un mandat de arestare provizoriu de 40 de zile pe numele lui Sorin Oprescu, aceasta până când aceeași instanță va decide cu privire la procedura de predare, a transmis Alexandru Costache, pentru Telejurnal.
Nu e vorba de o extrădare propriu-zisă, pentru că România și Grecia sunt țări UE, e o procedură doar de predare între instanțe. În aceste 40 de zile Curtea de Apel de la Atena va trebui să judece și această decizie de a-l preda sau nu în România pe Sorin Oprescu.
Potrivit unor surse judiciare, fostul primar intenționează să ceară azil politic în Grecia. Ar putea avea unele șanse, în condițiile în care alți fugari – Dragoș Săvulescu sau miliardarul Beniamin Steinmetz – care au fost prinși în Grecia, dar care nu au fost predați autorităților române.