Sorin Oprescu a fost eliberat pe cauţiune. Fostul primar al Capitalei trebuie să plătească 5.000 de euro

Magistraţii din Grecia au decis eliberarea pe cauțiune a fostului edil Sorin Oprescu, până la următorul termen de judecată. El a fost audiat azi în fața instanței din Atena peste patru ore. Cauțiunea stabilită de magistrați a fost 5000 de euro. El trebuie să se prezinte de două ori pe lună la secția de poliție, potrivit Știrile TVR. 

De asemnea, acesta nu are voie să părăsească țara.

Procesul privind extrădarea lui Sorin Oprescu a fost reluat marți dimineața, după ce ieri audierile au durat mai bine de 6 ore, până spre finalul programului Curții de Apel din Atena, iar decizia a fost amânată.

Luni au avut loc audieri maraton în cazul fostului primar al Capitalei. Timp șase ore judecătorii greci i-au cerut explicaţii lui Sorin Oprescu şi au audiat şi alţi martori, printre care fostul judecător CCR, Petre Lăzăroiu.

Avocații lui Oprescu au invocat faptul că Sorin Oprescu nu a avut parte de un  proces corect în România, dar și condițiile precare din penitenciarele din țara noastră și tocmai de aceea nu ar trebui să fie extrădat.

Judecătorii greci au la dispoziție încă 30 de zile pentru a lua decizia de extrădare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare