UPDATE – Judecătoarea Iosefina Pârvu de la Tribunalul Bucureşti a făcut o eroare în ceea ce privește decizia de condamnare a fostului edil al Capitalei Sorin Oprescu.
La pedeapsa cea mai mare, de patru ani, ar fi trebuit adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse (un an şi patru luni), condamnarea finală trebuie să fie cinci ani şi patru luni închisoare, şi nu patru ani şi patru luni, cum apare în decizie, potrivit antena3.ro.
Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat luni de Tribunalul Bucureşti la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită. În acelaşi timp, nstanţa l-a achitat pentru infracţiunea de spălare de bani.
- Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, potrivit antena3.ro.
Fostului edil al Capitalei i-a fost ridicat sechestrul de pe apartamentul din București, cât și de pe casa din localitatea Ciolpani.
„Oprescu Sorin Mircea : Achita pe inculpat pt. infr prev. de art 29 lit. a din Legea nr 656/2002 . în baza prev. art 289 alin 1 cod penal cu aplic. art 6 si art 7 lit. a din Legea nr 78/2000 condamnă pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art 66 alin 1 lit. a b k cod penal.
În baza prev. art 289 alin 3 cod penal dispune confiscarea sumei de 25.000 euro. În baza prev art 367 alin 1 cod penal condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art 66 alin 1 lit. a b si k cod penal. În baza art 297 cod penal cu ref la art 13/2 din Legea nr 78/2000 mai condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art 66 alin 1 lit., a b k cod penal. În baza art 39 alin 1 lit. b cod penal inc execută pedeapsa de 4 ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse de 1 an şi 4 luni .
În final, inculpatul execută pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art 66 alin 1 lit. a b k cod penal. În baza prev. art 65 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art 66 alin 1 lit. a b k cod penal executabilă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la momentul când pedeapsa principală a fost considerată ca fiind executată. Constată că inculpatul a fost reţinut/arestat preventiv 6.09.2015 -27.11.2015 (arestat la domiciliu ) -14.01.2016 (control judiciar )”, se arată în decizia instanţei, publicată de Antena 3.