Sorin Oprescu, reacție după demiterile de la Spitalul Universitar: „Ziua ca hoții așa pe nepusă masă, sub un pretext lamentabil(…)Voi contesta decizia”

Sorin Oprescu a anunțat că va contesta decizia prin care atât el cât și alți patru șefi de secție de la Spitalul Universitar din București au fost demiși, și a numit „lamentabil” motivul pentru care și-a pierdut funcția, scrie newsbucuresti.ro

Aceștia au fost filmați într-un moment în care ar fi încălcat regulile de protecție antiCovid, iar Ministerul Sănătății a dispus de urgență un control.Oprescu era șeful secției de Chirurgie generală IV.

  • Într-o declarație pentru Antena 3, fostul primar al Capitalei a anunțat că va contesta decizia și a numit „lamentabil” motivul pentru care și-a pierdut funcția.

„Ziua ca hoții așa pe nepusă masă, sub un pretext lamentabil, pentru că eu nu am avut nicio îmbolnăvire a personalului medical pe secție. Mai mult decât atât, pe secția pe care am condus-o, o aripă de 30 de paturi era pregătită și a fost folosită pentru bolnavii care ieșeau pozitiv la COVID. Așadar, pretextul a fost nepăstrarea distanței legale.

Eu am explicat: „Bă, nu fiți fraieri că nu pot să fac chirurgie prin online””, a spus Oprescu.

Întrebat dacă va contesta decizia de demitere, Sorin Oprescu a răspuns: „Păi bineînțeles că o să o contest”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare