Senatoarea Diana Şoşoacă l-a criticat dur, în timpul protestelor de duminică, pe fostul său coleg de partid, George Simion, pe care l-a numit „Iudă”, „trădător” şi despre care a afirmat că „şi-a bătut joc de AUR”, scrie news.ro.
„Şi-a adus oamenii lui, împreună cu boxele lui, şi ne impun nouă să nu mai vorbim pe scenă. Ruşine! Ruşine”” a strigat Diana Şoşoacă.
Atacul parlamentarului ales pe listele AUR la adresa lui George Simion a continuat: „Ăsta este Simion (..) Trădătorul rămâne trădător! Simioane, Iudă! Iudelor! Iudelor! Deci ne-au scos nouă microfoanele şi le-au pus pe ale lor, ca să nu avem voie să vorbim! Asta este unitate, Simioane? Asta-i unitate, trădătorule? Şi-a bătut joc de AUR, şi-a bătut joc de un partid care era naţionalist! Ruşine, Simioane! Dacă ai curaj, Simioane, vino aici, pe scenă, că nu ţi-ai luat tu aprobare pe Victoriei, ţi-ai luat pe Universitate!”, a continuat Şoşoacă.