Spania va recunoaşte statul palestinian înainte de luna iulie

Spania va recunoaşte statul palestinian înainte de luna iulie, le-a declarat prim-ministrul Pedro Sanchez unor jurnalişti în timpul unui turneu în Orientul Mijlociu, potrivit mai multor relatări apărute marţi în media spaniole, preluate de Reuters, scrie Agerpres.

Potrivit agenţiei EFE şi publicaţiilor El Pais şi La Vanguardia, Sanchez a făcut aceste declaraţii într-o discuţie informală luni seară, la Amman, cu jurnaliştii care îl însoţesc, în prima zi a turneului său în Iordania, Qatar şi Arabia Saudită.

Conform acestor relatări, Sanchez a spus că se aşteaptă ca înainte de alegerile europarlamentare de la începutul lunii iunie să aibă loc evenimente relevante pe scena internaţională cu privire la conflictul israeliano-palestinian, şi a evidenţiat dezbaterile în desfăşurare la Naţiunile Unite.

Şeful guvernului de la Madrid a afirmat că se aşteaptă ca Spania să recunoască înainte de luna iulie statul palestinian, şi crede că în curând va exista o ‘masă critică’ în interiorul Uniunii Europene pentru a determina alte câteva state membre să adopte aceeaşi poziţie.

La summitul UE din 22 martie, Sanchez a declarat că a convenit cu liderii Irlandei, Maltei şi Sloveniei să ‘facă primii paşi’ spre recunoaşterea statului declarat de palestinieni în Cisiordania ocupată şi în Fâşia Gaza.

La acel moment, premierul spaniol a spus că se aşteaptă ca recunoaşterea să aibă loc în actuala legislatură care a început anul trecut.

În replică, Israelul le-a transmis celor patru ţări că planul lor constituie un ‘premiu pentru terorism’, care va reduce şansele unei soluţii negociate la conflictul din Gaza.

State arabe şi Uniunea Europeană au convenit, la o reuniune desfăşurată în noiembrie în Spania, că o soluţie cu două state este răspunsul la conflictul israeliano-palestinian.

Începând din 1988, 139 din cei 193 de membri ai Organizaţiei Naţiunilor Unite au recunoscut statul palestinian.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare