O serie de spectacole programate la Teatrul Naţional din Bucureşti în luna octombrie au fost anulate din cauza îmbolnăvirii mai multor actori, informează site-ului Naţionalului bucureştean.
Astfel, se anulează spectacolele ‘Orchestra Titanic’, programat pentru 15 şi 16 octombrie, ‘Trei surori’ din 17 octombrie, ‘Dumnezeu se îmbracă de la second-hand’ din 20 octombrie, ‘Papagalul mut’ şi ‘O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii’ din 21 octombrie, ‘Preşul’ din 22 şi 23 octombrie, ‘A fost odată în România’ din 23 octombrie, ‘Noii infractori’ şi ‘D-ale Carnavalului’ pe 24 octombrie.
Spectacolul ‘Cursa de şoareci’ programat pentru 16 octombrie va fi înlocuit cu ‘Allegro, ma non troppo’, iar ‘Class’, tot din 16 octombrie, cu ‘Crima din strada Lourcine’. Biletele cumpărate pentru aceste reprezentaţii rămân valabile.
Contravaloarea biletelor achiziţionate se poate recupera de la casa de bilete a TNB pentru cele în format fizic şi de la mystage.ro pentru cele online.
Sursa: PRESSONLINE