SRI a dejucat o operațiune de sabotaj instrumentată de Federația Rusă pe teritoriul României

România a fost vizată, în intervalul iulie-august, de mai multe tentative de sabotaj abandonate, SRI reușind să prevină materializarea unei astfel de operațiuni cu identificarea atentatorului chiar înainte de a acționa, anunță instituția într-un comunicat.

Conform sursei citate, acest mod de operare face parte din arsenalul de tehnici hibride pe care Federația Rusă îl folosește în România, precum și în statele aliate.

Concret, în baza cooperării cu servicii de informații partenere europene, printr-un complex de măsuri proprii, SRI a reușit să îl identifice rapid pe cetățeanul columbian LUIS ALFONSO MURILLO DIOSA, sosit în România la sfârșitul lunii iulie cu scopul de a întreprinde acțiuni diversioniste.

Noi detalii au fost prezentate vineri de autorităţi despre obiectivele strategice din România pe care un cetăţean columbian intenţiona să le arunce în aer, la instigarea unei persoane din Rusia. Este vorba despre un depozit de deşeuri reciclabile din Ilfov, două sonde de extracţie a petrolului şi o staţie de reglare/măsurare gaze naturale.

SRI a informat, printr-un comunicat, că acest cetăţean columbian era afiliat la o reţea extinsă de sabotori vizând ţări europene, controlată prin interpuşi de serviciile secrete ruse.

Astfel, pe 13 noiembrie 2024, un cetăţean columbian în vârstă de 34 de ani, Murillo Diosa Luis Alfonso, a fost trimis în judecată de DIICOT pentru săvârşirea infracţiunii de acte de diversiune sub forma tentativei.

Conform primelor cercetări, columbianul s-a deplasat pe teritoriul României în luna iulie 2024, cu intenţia de a comite acte de diversiune, la instigarea unei persoane din Rusia.

Poliţia Română şi SRI au dat publicităţii vineri noi detalii despre acest caz.

Astfel, Murillo Diosa Luis Alfonso intenţiona să arunce în aer obiective situate în proximitatea unui complex din judeţul Ilfov unde se aflau un depozit de deşeuri reciclabile, precum şi două sonde de extracţie a petrolului şi o staţie de reglare/măsurare gaze naturale.

„Din materialul probator administrat a reieşit faptul că, pe parcursul lunii iulie 2024, la instigarea unei persoane, cetăţean străin rezident în Federaţia Rusă, bărbatul ar fi desfăşurat o activitate intensă de documentare pentru punerea în aplicare a unui plan de incendiere sau distrugere prin explozie/incendiere a unor obiective din România, toate prezentând importanţă deosebită, de natură să pună în pericol securitatea naţională. În perioada 28 – 30 iulie 2024, fiind prezent fizic pe teritoriul României, bărbatul de 34 de ani ar fi procedat la efectuarea recunoaşterii obiectivelor pe care ar fi intenţionat să le distrugă prin incendiere/explozie, la identificarea căilor de acces şi de retragere ale obiectivelor vizate, obiective situate în proximitatea unui complex din judeţul Ilfov, unde s-ar fi aflat un depozit de deşeuri reciclabile, precum şi două sonde de extracţie a petrolului şi o staţie de reglare/măsurare gaze naturale”, a transmis Poliţia Română.

De asemenea, columbianul ar fi realizat fotografii şi filmări ale respectivelor obiective.

Anchetatorii au identificat şi traseul urmat de columbian pentru a ajunge în România.

„Din cercetări a reieşit că, în dimineaţa de 28 iulie 2024, bărbatul de 34 de ani ar fi ajuns pe un aeroport din Bucureşti, călătorind cu avionul, pe ruta Medellin, Columbia – Madrid, Spania – Mykonos, Grecia – Bucureşti, Otopeni, ulterior deplasându-se la un hotel din municipiul Bucureşti. La data de 29 iulie 2024, acesta s-ar fi deplasat de la hotel într-o localitate din judeţul Ilfov, în zona unui complex unde s-ar afla un depozit de deşeuri reciclabile, două sonde de extracţie a petrolului, precum şi o staţie de reglare/măsurare gaze naturale, acesta având sarcina trasată de către persoana menţionată anterior de a efectua o misiune de recunoaştere a zonei şi de efectuare a unor fotografii”, susţin anchetatorii.

Bărbatul a efectuat stagiul militar în cadrul forţelor armate columbiene, fiind instruit în activităţi de culegere de informaţii, cercetare – documentare.

„Actele de diversiune puse în executare de către bărbatul de 34 de ani au avut aptitudinea de a pune în pericol securitatea naţională prin generarea unei ameninţări/situaţii de risc deosebit la adresa obiectivelor şi instalaţiilor industriale aflate în judeţul Ilfov. Astfel, acţiunea acestuia, dacă ar fi fost finalizată, ar fi fost de natură să creeze ‘diversiune’, în sensul că ar fi generat în societate un puternic sentiment general de insecuritate, nelinişte, că astfel de acţiuni ar fi posibile oricând, dar şi de neîncredere a populaţiei în capacitatea autorităţilor publice de a asigura protecţia cetăţenilor”, a explicat Poliţia.

Conform anchetatorilor, bărbatul cunoştea obiectivele misiunii pe care ar fi avut-o de executat în România, iar căutările efectuate prin intermediul internetului (substanţe şi ingrediente de uz civil accesibile pe piaţa liberă), coroborate şi cu pregătirea sa militară şi cu unele materiale video accesate în mediul online – fabricarea unor dispozitive explozive/incendiare, confirmă sarcinile primite de la persoana de legătură, precum şi intenţia sa de a proceda la distrugerea unor obiective din România prin explozii, incendieri ori alte modalităţi, fapte de natură să pună în pericol securitatea naţională prin raportare la obiectivele vizate – sonde de petrol, staţie de reglare/măsurare gaze naturale, depozite de mase plastice.

Columbianul nu a reuşit să-şi pună planul în aplicare, datorită intervenţiei poliţiştilor, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

„SRI a dejucat o operaţiune de sabotaj instrumentată de Federaţia Rusă. România a fost vizată, în intervalul iulie – august, de mai multe de astfel de tentative abandonate, SRI reuşind să prevină materializarea unei operaţiuni de sabotaj – cu identificarea atentatorului chiar înainte de a acţiona. Acest mod de operare face parte din arsenalul de tehnici hibride pe care Federaţia Rusă îl foloseşte în România, precum şi în statele aliate”, se arată în comunicatul transmis de SRI.

Concret, în baza cooperării cu servicii de informaţii partenere europene, SRI a reuşit să îl identifice rapid pe cetăţeanul columbian Murillo Diosa Luis Alfonso, sosit în România la sfârşitul lunii iulie cu scopul de a întreprinde acţiuni diversioniste.

SRI a stabilit intenţia lui Murillo Diosa Luis Alfonso de derulare a unor acţiuni de sabotaj în România în baza unui instructaj prestabilit, cu indicarea explicită a ţintelor, pe fotografii primite anterior pe telefon.

„Informaţiile obţinute de SRI şi transmise cu celeritate către MAI au permis reţinerea acestuia în data de 30 iulie 2024, în contextul în care documenta în detaliu zona unui depozit de materiale reciclabile din oraşul Bragadiru, aflat în proximitatea mai multor obiective asimilabile infrastructurilor critice (sonde de extracţie de ţiţei, magistrale de gaz sau turnuri de telecomunicaţii). Datele obţinute de SRI în investigarea informativă confirmă afilierea cetăţeanului columbian la o reţea extinsă de sabotori vizând ţări europene, controlată prin interpuşi de serviciile secrete ruse. Concluziile SRI şi evaluările serviciilor partenere europene validează caracterul concertat şi coordonat de pe teritoriul Federaţiei Ruse al operaţiunilor”, a informat Serviciul.

Conform SRI, modul de operare specific serviciilor ruseşti este evidenţiat de implicarea unui proxy – cu rol de organizator şi recrutor de pe platforme de socializare virtuală , care realizează şi plăteşte în avans rezervările pentru deplasare şi cazare şi indică (pe aplicaţii criptate) tipul de misiune, destinaţia şi ţintele.

Sabotorul era instruit să comunice periodic şi să documenteze personal întregul ciclu de activităţi pe care urma să le deruleze, certificându-le prin transmiterea unor imagini cu repere specifice care să confirme faptul că acţiona conform instructajului primit.

Totodată, documentarea foto-video era necesară pentru utilizarea datelor în campanii de fake news derulate pe platforme de social media, care prezintă propagandistic operaţiuni diversioniste de amploare executate de o pretinsă rezistenţă ucraineană pro-rusă, se menţionează în comunicatul citat.

„Campaniile menite să inducă panică şi neîncredere în autorităţi în rândul populaţiei civile sunt prestabilite şi lansate organizat. Întrucât sabotorul a fost reţinut şi nu a mai putut comunica cu coordonatorii, aceştia au fost induşi în eroare de faptul că, în aceeaşi perioadă, la 01.08.2024, a avut loc un incendiu cauzat de un scurtcircuit, însă în localitatea Bragadiru din judeţul Teleorman. Astfel, canale de Telegram ruseşti, au prezentat, în mod fals şi cu imagini de la alte incendii, operaţiunea ce viza locaţia din localitatea Bragadiru, Ilfov, identificată ca facilitate implicată în susţinerea efortului de război al Ucrainei, acţiunea fiind atribuită unei grupări ucrainene de rezistenţă ce a distrus prin incendiere un ‘centru logistic unde era stocat combustibil ce urma să ajungă în Ucraina’. Informaţiile au fost dezminţite în mass-media românească, la momentul respectiv, ca urmare a unor comunicate oficiale emise de autorităţile române”, a detaliat SRI.

 

Sursa: Știrile TVR

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare