Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Starship a eliberat pe orbită primii sateliţi Starlink V3

Megaracheta Starship, dezvoltată de compania americană SpaceX a lui Elon Musk pentru a călători pe Lună şi Marte şi a trimite centre de date în spaţiu, a lansat luni primii sateliţi operaţionali Starlink V3 pe orbită, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Treapta superioară a rachetei, denumită Ship 41, a început să elibereze în spaţiu sateliţi Starlink V3 de generaţie următoare la scurt timp după ce a ajuns pe orbită, potrivit transmisiunii video în direct a companiei.

Racheta Starship de nouă generaţie a companiei SpaceX a decolat luni din Texas şi a ajuns pe orbită pentru prima dată, în pofida faptului că unul dintre motoarele Raptor 3 ale navei s-a oprit prematur.

Dan Huot, purtătorul de cuvânt al SpaceX, a declarat iniţial, în timpul transmisiunii în direct a misiunii, că Starship nu va putea ajunge pe orbită după ce unul dintre motoare s-a oprit mai devreme decât era prevăzut. Totuşi, câteva minute mai târziu, Huot şi-a schimbat declaraţia după ce inginerii au confirmat că nava poate ajunge pe orbită.

Starship – construită pentru a lansa mai frecvent sateliţii Starlink ai SpaceX şi pentru a transporta viitoarele misiuni NASA către Lună – urmează să efectueze şase rotaţii în jurul Pământului în decursul unei călătorii de 10 ore (cea mai lungă de până acum), înainte de a ameriza în Oceanul Pacific, la vest de Chile.

Atingerea orbitei – un obiectiv esenţial pentru orice rachetă nouă concepută să transporte încărcături în spaţiu – a reprezentat o etapă mult întârziată pentru Starship. Elon Musk estimase iniţial că acest lucru se va realiza în 2022, urmând ca lansările de sateliţi să aibă loc în 2023.

Totuşi, începând cu anul 2023, toate cele 13 zboruri de test anterioare ale rachetei Starship s-au limitat la spaţiul suborbital, în ciuda unei campanii de dezvoltare care durează de aproape un deceniu şi care a costat SpaceX peste 15 miliarde de dolari. Elon Musk a declarat că preconizează, în cele din urmă, operarea a sute sau mii de zboruri Starship pe an – un ritm de lansare fără precedent în industria spaţială.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare