State UE se plâng de livrări insuficiente de vaccinuri anti-COVID-19 şi calendare incerte (surse)

Multe state membre ale Uniunii Europene afirmă că primesc mai puţine doze de vaccin anti-COVID-19 decât se aşteptau şi se plâng în reuniuni interne de incertitudinea care planează asupra viitoarelor livrări, au indicat oficiali europeni citaţi vineri de Reuters, în timp ce distribuirea vaccinurilor continuă în mod inegal între ţările Uniunii. Vaccinul dezvoltat de gigantul farmaceutic american Pfizer împreună cu partenerul german BioNTech a început să fie livrat în UE la sfârşitul lui decembrie. Compania americană Moderna a început livrările în această săptămână, după ce vaccinul său a primit autorizare în UE la 6 ianuarie. Cu toate acestea, într-o videoconferinţă de miercuri a miniştrilor sănătăţii, circa o treime din cele 27 de guverne din UE au evocat doze ‘insuficiente’ de vaccin, potrivit unui participant la întrunirea virtuală. Au existat plângeri şi în privinţa calendarelor incerte pentru livrările viitoare, a menţionat oficialul, fără a numi nicio ţară. Belgia a spus că se aşteaptă să primească doar în jur de jumătate din dozele planificate de la Pfizer în ianuarie, din cauza unei probleme logistice, în timp ce Lituania afirmă că i s-a transmis în această săptămână că loturile sale vor fi înjumătăţite până mijlocul lui februarie. ‘Producătorul le-a spus că tăierile sunt la nivelul întregii UE’, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului lituanian al Sănătăţii, Vitautas Beniusis, pentru Reuters. Cantităţi mai reduse decât erau aşteptate au fost livrate Italiei la începutul anului, dar problema pare acum în mare parte rezolvată, a afirmat un oficial italian. Conform unei purtătoare de cuvânt de la Pfizer, livrările se derulează ‘potrivit programului convenit’. Nu au existat probleme de producţie de raportat, dar calendarele de livrări au fost ‘aspiraţionale’ şi au fost supuse modificărilor, a adăugat ea. O a două sursă europeană a spus pentru Reuters că, într-o altă întrunire la nivel de diplomaţi UE de miercuri, un oficial al Comisiei Europene a afirmat că livrările vor fi limitate cel puţin până în martie, producţia urmând să fie accelerată cel mai probabil de-abia în septembrie. Negociatoarea şefă a UE în problema vaccinurilor, Sandra Gallina, a declarat marţi, într-o audiere la Parlamentul European, că a auzit doar de trei cazuri de plângeri ‘relativ minore’ din partea unor guverne din UE în ce priveşte livrările. Un purtător de cuvânt al Comisiei a refuzat să comenteze în legătură cu îngrijorările privind proviziile limitate şi calendarele incerte de livrare. Pfizer şi BioNTech au încheiat două contracte cu UE pentru a livra până la 600 milioane de doze de vaccin în acest an şi au fost de acord să livreze 75 milioane de doze în trimestrul al doilea, iar restul mai târziu. Nu este clar câte doze pot fi distribuite în primele trei luni. Moderna s-a angajat să livreze 10 milioane de doze până la finalul lui martie şi 35 milioane în fiecare din trimestrele doi şi trei. Alte 80 milioane de doze de vaccin urmează să fie livrate în anul în curs, dar fără un calendar precis deocamdată. Producătorii de vaccinuri nu au publicat calendarele detaliate ale livrărilor către fiecare din cele 27 de state UE, care ar trebui să primească o cotă proporţională cu procentul lor din populaţia totală de 450 milioane de locuitori ai Uniunii. Pfizer a transmis că aceste informaţii sunt confidenţiale. ‘În acest stadiu, putem doar să confirmăm că dozele vor fi distribuite pe o bază pro-rata între statele UE’, a declarat un purtător de cuvânt al Moderna. Însă livrările par să aibă loc în mod inegal. Pe site-ul Ministerului Sănătăţii de la Berlin scrie că Germania, cu o populaţie de aproape 83 milioane de locuitori, va primi aproape 4 milioane de doze de vaccin Pfizer până la sfârşitul lunii ianuarie. România, cu o populaţie de patru ori mai mică, se aşteaptă să primească doar 600.000 de doze în aceeaşi perioadă. Bulgaria, cu mai puţin de o zecime din populaţia Germaniei, se aşteaptă să îi fie livrate numai circa 60.000 de doze de vaccin Pfizer în ianuarie. Uniunea Europeană şi-a asigurat aproape 2,3 miliarde de doze de vaccinuri şi vaccinuri candidate de la şase producători, dar majoritatea nu au fost încă aprobate. Deciziile privind autorizarea vaccinurile de la Astrazeneca şi Johnson & Johnson sunt aşteptate la sfârşitul lunii ianuarie, respectiv în februarie.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare