Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a indicat miercuri că Statele Unite ale Americii încă nu şi-au achitat cotizaţiile, o condiţie necesară pentru retragerea lor din agenţia ONU, relatează AFP, explică Agerpres.
La doar câteva ore după revenirea sa la Casa Albă, în ianuarie 2025, preşedintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv care impunea retragerea Statelor Unite din OMS. Această retragere a intrat în vigoare pe 22 ianuarie, potrivit Washingtonului.
Cu toate acestea, „retragerea SUA este supusă la două condiţii: prima este notificarea, care trebuie făcută cu un an înainte – o condiţie care a fost îndeplinită -, iar a doua este plata restanţelor”, a reiterat şeful OMS în cursul unei conferinţe de presă la sediul organizaţiei din Geneva.
„Prin urmare, sperăm că se vor conforma, dar încă nu am primit nimic”, a adăugat el.
Statele Unite încă datorează 260 de milioane de dolari (aproximativ 220 de milioane de euro) în contribuţii pentru anii 2024-2025, conform cifrelor OMS.
În ianuarie, secretarul american pentru sănătate, Robert Kennedy Jr., şi secretarul de stat Marco Rubio au acuzat OMS, într-o declaraţie comună, de numeroase „eşecuri în timpul pandemiei de Covid-19” şi că a acţionat „în mod repetat împotriva intereselor Statelor Unite”. În mai 2025, Kennedy a acuzat de asemenea OMS că este supusă unei influenţe nejustificate din partea Chinei, a ideologiei de gen şi a industriei farmaceutice.
Problema retragerii SUA urmează să fie discutată la următoarea Adunare mondială a sănătăţii, care va reuni, ca în fiecare an, toate statele membre ale OMS între 18 şi 23 mai la Geneva.
Statele Unite erau cel mai mare donator al OMS, dar şi alte câteva ţări şi-au redus contribuţiile pentru ajutorul internaţional.
Constrângerile financiare au obligat OMS să îşi revizuiască în scădere bugetul bienal pentru perioada 2026-2027, de la 5,3 miliarde de dolari la 4,2 miliarde de dolari, şi să lanseze o reorganizare majoră a operaţiunilor şi a personalului, cu aproape 1.300 de posturi eliminate la nivel mondial.
„Acum, pentru bugetul 2026-2027, finanţarea noastră este asigurată în proporţie de 85% şi am implementat o serie de măsuri care vizează de asemenea controlul cheltuielilor”, a explicat presei Raul Thomas, director general adjunct al OMS pentru funcţii instituţionale şi conformitate.
„Şi chiar dacă ştim că mobilizarea celor 15% rămase va fi deosebit de dificilă, suntem încrezători că vom putea, dacă nu să colectăm toate fondurile, cel puţin să ne ajustăm cheltuielile la nivelul fondurilor pe care le primim efectiv”, a adăugat acesta.
sursa – AGERPRES



