Staţia de metrou „Tudor Arghezi” va intra în circuitul normal de transport public de călători cel mai târziu la jumătatea lunii noiembrie

Staţia de metrou „Tudor Arghezi” – singura astfel de facilitate construită de o autoritate locală în România – va intra în circuitul normal de transport public de călători gestionat de Metrorex cel mai târziu la jumătatea lunii noiembrie.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4, urmare a întâlnirilor de lucru ce au avut loc recent între primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi ai SC Metrorex SA, a fost agreat un calendar de activităţi punctuale, la finalul cărora, în data de 15 noiembrie cel târziu, staţia „Tudor Arghezi” să fie dată în folosinţă.

Tot atunci, staţia de metrou construită de către comunitatea Sectorului 4 va deveni un punct multimodal de transport, fiind conectată direct, printr-un tunel pietonal subteran, cu parcarea etajată din apropiere, unde oamenii care vin din afara oraşului îşi pot lăsa maşinile în siguranţă, pentru a-şi continua călătoria către centrul Capitalei folosind metroul, a explicat administraţia locală într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

„Investiţia comunităţii Sectorului 4 trebuie să intre cât mai repede cu putinţă în folosinţă publicului! De aceea, mulţumesc tuturor instituţiilor implicate în acest proiect, pentru sprijinul depus în procesul de accelerare a procedurilor necesare punerii în funcţiune a noii facilităţi de transport”, a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, citat în comunicat.

Staţia de metrou „Tudor Arghezi” este o investiţie în valoare de 50 de milioane de euro – fonduri nerambursabile, unică în România prin prisma faptului că a fost construită de către o administraţie locală. Împreună cu linia de legătură, noua staţie are o suprafaţă de peste 15.000 de metri pătraţi, între staţia Berceni, actualul capăt al Magistralei 2 şi Şoseaua de Centură, şi are un traseu cu o lungime totală de 1,6 kilometri, precizează Primăria.

Staţia este construită la nivel suprateran şi are un regim de înălţime de P+2E. Peronul staţiei se află la parter, iar zonele administrative sunt repartizate la nivelul celor două etaje. Totodată, staţia ”Tudor Arghezi” este prevăzută cu cinci zone de acces pietonal. Una dintre acestea este situată vizavi de staţia de metrou şi asigură legătura cu peronul noii staţii, printr-un pasaj pietonal subteran, cu o lungime de 14 metri, ce subtraversează Şoseaua Berceni. Accesul călătorilor pe peron este facilitat de şapte scări rulante, precum şi de şapte lifturi care vor uşura accesul persoanelor cu dizabilităţi. Totodată, pe toată lungimea peronului, a fost montat un covor tactil de direcţionare pentru persoanele cu deficienţe de vedere.

În staţia de metrou ”Tudor Arghezi” a fost instalat un sistem de supraveghere, format din 70 de camere video, montate atât la nivelul peronului, al celor două vestibule, cât şi în cele cinci zone de acces. Totodată, staţia este dotată cu centrale de detecţie incendiu, cu alarmă la efracţie, precum şi cu sisteme de tratare a aerului. De asemenea, pentru funcţionarea hidranţilor, utilizaţi în caz de incendiu, staţia este conectată la două surse de alimentare cu apă, una din reţeaua publică, iar cea de a doua din surse proprii (puţuri la mare adâncime). Realizarea acestor sisteme s-a efectuat cu suportul şi asistenţa tehnică a specialiştilor Metrorex SA, cu experienţă în concepţia şi exploatarea transportului public cu metroul.

Primăria Sectorului 4 construieşte pe Şoseaua Berceni, în imediata apropiere a staţiei de metrou ”Tudor Arghezi’, o parcare cu o capacitate de 300 de locuri, pentru autoturisme, motociclete şi pentru persoane cu dizabilităţi.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare