Papa Francisc va avea o statuie în Bucureşti, la un an de la vizita sa în România, potrivit Antena 3.ro.
Monumentul este deja realizat şi va fi inaugurat pe 16 iunie în prezenţa unora dintre membrii Conferinţei Episcopale Catolice şi a reprezentantului Papei în România.
Statuia va fi amplasată la doar câteva sute de metri de cea a lui Papei Ioan Paul al II-lea. Papa Francisc a făcut o vizită istorică în România, anul trecut, între 31 mai şi 2 iunie.
În cele trei zile petrecute pe pământ românesc, zeci de mii de oameni au ieşit pe străzi şi l-au primit cu aplauze și ovații.