Fostul ministru PSD Stefan Radu Oprea a declarat, joi, că ministrul Economiei, Virgil Popescu este ”incompetent”, afirmând că fie acoperă afaceri ilegale, dacă „jumatate din maștile de protecție comercializate pe piață sunt neconforme”, așa cum spune, iar aceastea nu au fost retrase de ANPC, fie defăimează firme și are ”o gravă problemă de responsabilitate”.
”Ministru PNL a probat, din nou, incompetența sa❗ Virgil Popescu, ministrul economiei, spune că „jumatate din maștile de protecție comercializate pe piață sunt neconforme”. Dacă sunt neconforme și ANPC ( Agenția națională pentru protecția consumatorului) nu le-a retras de pe piață ori nu prezintă deficiențe majore, ori acoperă afacerile cu măști de protecție a camarilei PNL”, a declarat ministrul PSD Ștefan Radu Oprea, pe Facebook.
Ștefan Radu Oprea a afirmat că, în ambele cazuri, Virgil Popescu este ”incompetent” pentru că dacă își folosește autoritatea pentru a defăima firme are o gravă problemă de responsabilitate, iar dacă acoperă afaceri oneroase drumul lui este către DNA.
”Dacă măștile de protecție sunt periculoase pentru populație, prin faptul că nu le-a retras (ANPC fiind în subordinea ministrului economiei), Popescu este părtaș la îmbolnăvirea populației și poate fi acuzat de complicitate la crimă. Dacă nu, să dezmintă imediat pentru că noi, cei care purtăm masca de protecție, vrem să știm că statul român își protejează cetățenii. Guvernul Orban este mai rău decât Covid-ul! Pe 6 Decembrie trebuie să-l schimbăm cu unul de oameni competenți!”, a conchis senatorul PSD.