Stefan Radu Oprea (PSD), despre rectificarea bugetară: Am îndreptat nedreptatea față de profesori și pensionari

Senatorul PSD Stefan Radu Oprea a declarat, miercuri, că PSD s-a ținut de cuvânt  și a corectat rectificarea bugetară, majorând pensiile cu 40%, salariile profesorilor și redirecționând bani către autoritățile locale.

”Amendamentele PSD au fost votate în Comisiile reunite buget-finanțe. Mai este un pas, votul în Plenul reunit al Parlamentului, pentru ca amendamentele PSD să fie lege. Dar condiția necesară, aceea ca raportul de admitere a amendamentelor să fie favorabil, a fost îndeplinită azi. Ne ținem de cuvânt față de autoritățile locale, antreprenori, profesori și pensionari. Am îndreptat bătaia de joc a guvernului PNL față de antreprenorii care au debutat în afaceri prin Start Up Nation, ediția a doua, inițiind amendamentul prin care vor fi plătite facturile restante în valoare de 400 milioane lei. Am îndreptat și nedreptatea față de profesori și pensionari. Vor crește atât punctul de pensie (cu 40%), cât și salariile profesorilor”, a scris senatorul PSD Stefan Radu Oprea, pe Facebook.

Stefan Radu Oprea a afirmat că prin suplimentarea bugetelor autorităților locale și introducerea condiției ca banii alocați să fie proporționali cu numărul locuitorilor, PSD combate ticăloșia guvernului Orban care a favorizat ”de-o manieră revoltătoare (penală) proprii primari”.

”Sunt prea multe localități cu conducere PSD care au fost lăsate fără fonduri acum, când au început școlile. Atât cinism și nepăsare față de copii, cât a arătat guvernul Orban, nu am crezut că pot fi posibile”, a conchis Ștefan Radu Oprea.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare