Fostul ministru USR a justiției, Stelian Ion, spune că „mare diferență între Florin Iordache și Cătălin Predoiu din ce în ce mai greu pot găsi”, la fel cum nu mai vede mare diferență nici între PSD și PNL.
„Cătălin Predoiu își ia aliat gruparea Savonea din CSM pentru a apăra interesele PSD-PNL-UDMR și ale lui Klaus Iohannis, amanetând astfel independența justiției.
Ședința de astăzi a plenului CSM urmează să parafeze acest lucru, prin avizul cu modificări pe care îl va da proiectului ministrului Predoiu. Un proiect care nu va desființa în mod real SIIJ, ci mai degrabă va transforma SIIJ păstrând principiile de desemnare și funcționare. Va fi însă o structură mai puternică și, implicit, mai periculoasă.
- Cătălin Predoiu a anunțat că a acceptat deja amendamentele CSM, mai exact ale aripii Savonea din CSM. Aceste amendamente nu fac decât să sporească puterea acestei grupării antireformatoare din CSM în privința desemnării procurorilor care vor prelua activitatea SIIJ.
- Cinismul cu care ministrul Predoiu ne-a transmis tuturor că are cunoștință despre sesizarea Comisiei de la Veneția cu privire la proiectul său, formulată de către USR, dar că nu va aștepta acest aviz, îl descalifică. În plus, Cătălin Predoiu știe că încalcă flagrant avizul Comisiei de la Veneția din iulie 2021, dar o face deliberat, sperând că va putea induce în eroare opinia publică și oficialitățile Uniunii Europene.
Cum credeți că va arăta noua structură de investigare a magistraților dacă procurorii care vor lucra acolo vor fi aleși de plenul CSM, nu de Secția pentru procurori? Va fi o altă Inspecție Judiciară, cu anchete țintite către judecătorii și procurorii curajoși și independenți.
Disperarea cu care unii membri ai CSM și PSD-PNL-UDMR vor să ciuntească definitiv competența DNA, astfel încât DNA să nu poată ancheta magistrați, ascunde putregaiul de la cel mai înalt nivel al justiției din România. Politicienii vor protecție față de unele anchete sau în dosarele având ca obiect achizițiile publice și modul de cheltuire a banului public, iar unii magistrații care oferă acest scut vor, la rândul lor, protecție în fața DNA (așa-zisele garanții). E atât de simplu.
- Vom avea domnia legii doar față de unii cetățeni, față de alții, mai speciali, vom avea reguli speciale. Și vom mai avea voci care se vor întreba: de ce să mai păstram DNA? Dacă înșiși magistrații nu au încredere în DNA, de ce un funcționar public, sau un politician ar avea?
- CCR are o viziune retrogradă, exprimată din ce în ce mai clar prin deciziile sale, CSM face tot felul de jocuri de putere care au dus sistemul judiciar într-un punct critic, Parlamentul și Guvernul sunt dominate de către cei care au mutilat legile justiției și au înființat SIIJ, așa că nu ne rămâne decât să sperăm că instituțiile europene nu vor accepta aceste derapaje.
În ce ne privește, USR va folosi toate pârghiile instituționale, interne și europene, pentru a împiedica revenirea la situația grea pentru statul de drept din perioada Nastase-Stănoiu”, a scris Stelian Ion, pe Facebook.