Primul act politic al noii vedete a PSD, vicepreședinta Victoria Stoiciu, este compararea publică a lui Marcel Ciolacu cu fostul premier britanic Winston Churchill, care a fost un elev mediocru, dar un lider remarcabil, totul în contextul scandalului cu inexistenta diplomă de BAC a premierului român, scrie inpolitics.ro.
„Discuțiile astea despre note și diplome mi se par teribil de deplasate, în special când vine vorba de oameni politici”, a scris Stoiciu pe Facebook.
„Inteligența și abilitatea unui om politic nu se măsoară prin note și gradații academice. Calitatea unui om politic se măsoară prin cât de bine reușește să gestioneze complexitatea guvernării și să reprezinte interesele cetățenilor. Iar asta presupune cu totul alte abilități decât să excelezi la matematică sau gramatică. Istoria e plină de oameni cu rezultate școlare mediocre, dar care au fost politicieni brilianți și au făcut diferența în destinul unor popoare. Unul dintre ei e Winston Churchill, care era un elev mediocru și foarte problematic. De asemenea, istoria abundă de politicieni cu studii universitare și chiar doctorate, care și-au condus popoarele către dezastre (…) Chiar nu cred că toată lumea trebuie să aibă un doctorat și super-diplome, cu atât mai mult un om politic. Și o spun în deplină asumare, ca un om care de-a lungul vieții a publicat articole academice, inclusiv în reviste super-cotate din străinătate. Dar asta nu mă face snoabă – de-a lungul vieții, am cunoscut oameni extrem de inteligenți care nu aveau nici măcar o diplomă de BAC”, mai scrie Stoiciu.