Stroe (PNL): „Candidatura preşedintelui Iohannis nu a fost discutată în partid şi nu există niciun fel de decizie în acest sens. Ca atare, în mod evident că vorbim de o simplă speculaţie”

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a reacţionat față de informațiile vehiculate privind candidatura lui Iohannis pe listele PNL pentru Senat, scrie dcnews.ro.

„Candidatura preşedintelui Iohannis nu a fost discutată în partid şi nu exista niciun fel de decizie în acest sens. Ca atare, în mod evident că vorbim de o simplă speculaţie. Eu vă spun în calitate de purtător de cuvânt, dumneavoastră prezentaţi o informație care v-a parvenit pe anumite surse. În mod oficial, atâta timp cât această candidatură nu a fost discutata în cadrul organizaţiei, oficial nu există o decizie în acest sens. Avem foarte multe organizaţii judeţene care ne-au transmis listele candidaţilor pentru a fi validate. În acest moment, nu există o propunere în ceea ce îl priveşte pe președintele Klaus Iohannis „, a spus Ionuț Stroe, la Digi24.

„PNL Bucureşti şi-a desemnat mai mulți oameni care pot face această ofertă politică în toamna acestui an, dar deocamdată nu s-a luat o decizie în ceea ce priveşte candidaturile”, a mai spus liberalul.

Întrebat dacă PNL va accepta să îl pună cap de listă la parlamentare pe președintele Klaus Iohannis, în cazul în care acesta și-ar dori, Ionuț Stroe a punctat:

„Dacă vom fi în această situație, va trebui să decidem pentru că, până la urmă, vorbim despre un lider care are o experienţă valoroasă în funcţia de preşedinte, un om alături de care am avut un parteneriat corect. Nu aş merge mai departe cu speculaţiile, pentru că, deocamdată, nu există o asemenea propunere. Este un om politic reper în istoria postdecembristă românească, un om politic foarte implicat, un om cu foarte bune relaţii în afară, dar deja intrăm într-o zonă a speculaţiilor. Nu există, deocamdată, niciun fel de candidatură, de discuţie în cadrul partidului şi niciun fel de decizie.”

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare