Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat într-o intervenție pentru B1 TV că misiunea George Simion este să deturneze procesul electoral.
”Simion este doar extremistul de serviciu, omul care practic ar trebui să sperie în turul doi tot electroatul din România, astfel încât în lipsă de opțiuni voturile să se îndrepte ca de fiecare dată către un rău mai mic, și anume pesedismul”, spune Stroe.
„Este înduioșător să văd de fiecare dată că pesediștii vorbesc mai mult de PNL, și lucrul ăsta spune foarte multe apropos de toate atacurile care se îndreaptă spre Nicolae Ciucă, asta înseamnă că este principalul competitor în această competiție prezidențială și omul care poate învinge această înțelegere între cei doi. Restul candidaturilor nu fac nimic decât să fragmenteze și să fracționeze voturile pe dreapta, e evident acest lucru”, mai arată Ionuț Stroe.
”Auzeam ceva mai devreme pe colegul Tudose vorbind despre sarmale, vorbind despre fel de fel de interese care țin de candidatura sau de mandatul fostului președinte Iohannis, lucruri care nu au niciun fel de legătură cu agenda publică, cu drepturile acestor cetățeni, cu interesele lor, cu motivele și argumentele pe care le au toți candidații înscriși în această cursă electorală, mai degrabă atacuri la persoană”, a conchis liberalul.