Clădirile Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului şi Parlamentului se numără printre instituţiile publice care vor fi iluminate în roşu, vineri seara, cu prilejul Zilei Europene 112, informează un comunicat al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) transmis, joi, AGERPRES.
Potrivit STS, peste 30 de sedii ale autorităţilor publice centrale, judeţene şi locale, ale instituţiilor de învăţământ şi de cultură, obiectivelor turistice şi companiilor din România vor fi iluminate în roşu în seara de 11 februarie.
Prin acest demers, este arătată susţinerea pentru Serviciul de urgenţă 112 care are misiunea de a salva viaţa, proprietatea şi mediul.
În fiecare an, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale iluminează turnul de comunicaţii în culoarea roşie, specifică serviciului de urgenţă. În acest an, s-au alăturat demersului: Administraţia Prezidenţială, prin iluminarea Palatului Cotroceni, Guvernul, prin iluminarea Palatului Victoria, Parlamentul, prin iluminarea Palatului Parlamentului, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Palatul Cercului Militar Naţional, Opera Naţională Bucureşti, Spitalul Clinic Colţea, CEC Bank. Lor li se alătură clădiri ale administraţiei locale din întreaga ţară.
De asemenea, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu va proiecta pe exteriorul clădirii sale un clip video privind importanţa numărului de urgenţă 112, iar Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea va proiecta acest material pe toate panourile stradale din oraş pe care le are în administrare.
STS, în calitate de administrator al Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112 din România şi toţi partenerii care s-au alăturat demersului, readuc în atenţia opiniei publice importanţa apelării responsabile a numărului 112.