Studenți economiști din Republica Moldova, instruiți în cadrul unui program de specialitate sprijinit de BNR și ASE

Banca Națională a României (BNR) și Academia de Studii Economice din București (ASE) susțin pregătirea de specialitate a studenților economiști din Republica Moldova. O inițiativă în acest sens a fost lansată la București pe data de 25 aprilie, cu ocazia conferinței „Navigând printre crize suprapuse”.

Discuțiile au avut loc între membrii executivi ai Consiliului de Adminstrație al BNR, condus de guvernatorul Mugur Isărescu, împreună cu guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, precum și rectorii ASE București și Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), Nicolae Istudor și, respectiv, Alexandru Stratan.

Părțile au convenit să dea start unui program-cadru de pregătire a viitorilor specialiști pentru sistemul financiar-bancar al Republicii Moldova.

Conferința „Navigând printre crize suprapuse” a abordat, între altele, subiectul consolidării relațiilor moldo-române. În cadrul acesteia, conducerea Băncii Naționale a României și-a reiterat disponibilitatea de a oferi expertiză instituțională în procesul de pregătire a aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare