Studenții din România, alături de cei originari din Republica Moldova au organizat în premieră un congres la București

Uniunea Studenților din România, alături de Liga Studenţilor Originari din Republica Moldova au organizat anul acesta, în luna mai, Congresul Studenților din România și Republica Moldova (CSRRM), eveniment istoric, care a avut loc în incinta Palatului Parlamentului, de la București.

Sub deviza „Împreună pentru un viitor european”, pentru prima dată, tinerii români şi basarabeni s-au întâlnit la București pentru a celebra valorile ce îi unesc şi pentru a afirma dorinţa de a se dezvolta într-un context european.

Fiind un eveniment de anvergură ce a reunit beneficiarii învățământului superior și decidenții politici actuali, Uniunea Studenților din România, alături de Liga Studenţilor Originari din Republica Moldova, au considerat că acest congres a reprezentat un obiectiv de interes foarte important pentru ambele țări surori.

Astfel, printre invitații care au fost prezenţi la Congres, i-am regăsit pe: Sorin Cîmpeanu, vicepreşedinte al Senatului, Mara Mareș, consilier de stat, Adrian Dupu – Secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Alina Dandara, deputat în Republica Moldova, fostul premier Ludovic Orban.

Alex Alexandrescu de la Uniunea Studenților din România: Studenții din România au fost întotdeauna pionieri în schimbare și bineînțeles că noi suntem mai mult decât dispuși să oferim experiența noastră. În primul rând, este necesară integrarea studenților din Republica Moldova în programele pe care Uniunea Europeană le dezvoltă, precum programele Erasmus, care contribuie semnificativ la dezvoltarea profesională și personală a studenților. În același timp, este important ca studenții din Republica Moldova să beneficieze, de asemenea, de standarde legislative și de beneficii și de drepturi pe care studenții din România le au deja. Și este important ca noi, ca tineri, să luptăm și să ne dorim ca aceste lucruri să devină realitate.

Adrian Dupu – Secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova a declarat, la Congresul studenților din România și Republica Moldova, că orice tânăr care studiază în România este un plus pentru viitorul european al Republicii Moldova, iar Mara Mareș, președinta TNL, a precizat că în fiecare an, România alocă 2550 de locuri de studii pentru tinerii din Republica Moldova

„Împreună pentru un viitor european” un motto care nu cred că putea să definească mai bine în cuvinte întâlnirea noastră de astăzi. Vă mulțumesc pentru invitație și mă bucură faptul să văd -împreună- un număr atât de mare de studenți din România și Republica Moldova. Este bine cunoscut faptul că tineretul oricărei țări este o resursă valoroasă. Tinerii sunt prezentul și viitorul de mâine și reprezintă țara la toate nivelurile. Rolul acestora în construirea unei societăți sănătoase este mai important decât ați putea crede. Cu alte cuvinte, inteligența și munca tinerilor vor duce țara pe calea succesului și a evoluției”, a spus Adrian Dupu – Secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

El a mai afirmat că tot mai mulți tineri din Republica Moldova aleg să urmeze o facultate în România, iar acest lucru este îmbucurător pentru noi.

”Vă salut cu cea mai mare căldură, dragi studenți români, indiferent de cetățenia pe care o aveți. Dragi tineri, membri ai Uniunii Studenților din România și membri ai Ligii Studenților Originari din Republica Moldova, vă felicit pentru organizarea Congresului Studenților din România și Republica Moldova, și vă felicit pe toți cei care participați astăzi, aici, la acest eveniment care ne aduce mai aproape de un viitor european și comun. Prezența voastră aici reprezintă o continuare a tradiției de cooperare și promovare a excelenței în educație, dar și o dovadă că mobilitatea academică funcționează bine și oferă oportunități pentru dezvoltarea rețelelor personale și profesionale”, a spus lidera TNL.

Ea a mai arătat că în domeniul educație, între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, respectiv între Ministerul Educației din România și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova a fost încheiat un protocol de colaborare, în data de 11 februarie 2022, cu prilejul ședinței comune a Guvernelor statelor noastre.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare