Doi din trei români au încredere în Vest şi resping Rusia, totuşi, 27% dintre ei consideră că aderarea României la NATO şi UE a fost ”o greşeală”, relevă un studiu realizat de Centrul pentru promovarea Participării şi Democraţieidin cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.
”În contextul escaladării conflictului dintre Rusia şi Ucraina, Centrul pentru promovarea Participării şi Democraţiei (CPD) din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a elaborat un raport privind dinamica în spaţiul public românesc a propagandei anti-occidentale, a curentelor populiste şi a conversaţiilor online despre situaţia regională”, a transmis universitatea bucureșteană.
Raportul sintetizează rezultatele unor cercetări şi analize realizate de CPD în ultima perioadă, vizând conversaţiile din spaţiul online românesc, tendinţele de căutare online, precum şi atitudinile populaţiei.
Potrivit studiului, nivelul încrederii românilor în actorii occidentali rămâne ridicat – 75% dintre români au încredere în Vest şi resping Rusia, şi doar 15% susţin ”modelul estic”.
Totuşi, peste un sfert dintre români (27%) consideră că aderarea României la NATO şi UE a fost „o greşeală”. Tot 27% consideră că NATO nu ar ajuta România în cazul unui atac şi că Rusia este mai puternică decât NATO.
”Publicul cel mai expus la propagandă şi dezinformare este format din tineri inactivi, fără studii superioare şi muncitori fără studii superioare. Împreună, aceste publicuri compun 45% din populaţie”, mai demonstrează SNSPA în cadrul studiului.