Cel mai amplu studiu genomic realizat până în prezent asupra elefanţilor africani a relevat că ambele specii – de savană şi de pădure – se bucură, în general, de o stare genetică bună, în pofida declinului numeric pe termen lung, chiar dacă unele populaţii izolate prezintă semne îngrijorătoare de consangvinizare şi mutaţii nocive, informează vineri Reuters, scrie Agerpres.
Cercetătorii au analizat sănătatea genetică a elefanţilor africani – cele mai mari animale terestre de pe Pământ – examinând datele genomice ale 181 de elefanţi de savană şi 51 de elefanţi de pădure din 29 de locaţii din 17 ţări. S-a constatat că sănătatea lor genetică este, în general, pozitivă, deoarece multe populaţii, în special într-o zonă extinsă din Africa de Sud, pot încă să se deplaseze pe distanţe mari şi să facă schimb de gene.
Semne de probleme genetice au fost detectate la elefanţii izolaţi de alte populaţii din cauza unor factori precum răspândirea populaţiei umane şi expansiunea culturilor agricole şi a proiectelor de infrastructură.
„Observăm izolarea în special la populaţiile de la periferie, la marginea ariei de distribuţie a elefanţilor”, a declarat specialista în genetică evoluţionistă de la Universitatea din Copenhaga, Patrícia Pecnerova, autoare principală a studiului publicat joi în jurnalul ştiinţific Nature Communications. „Aceasta cuprinde elefanţii de pădure şi de savană din partea de nord-vest a Africii, precum Sierra Leone, Mali şi Camerun, şi include elefanţii de savană din Namibia, în sud-vest, precum şi populaţiile din extremitatea nord-estică din Eritreea şi Etiopia”, a spus cercetătoarea.
În Eritreea mai există aproximativ 100 de exemplare, care trăiesc la o distanţă de aproximativ 400 de kilometri de orice altă populaţie de elefanţi, a declarat Pecnerova. Cele aproximativ 300 de exemplare care trăiesc în Rezervaţia de elefanţi Babile din Etiopia nu sunt complet izolaţi, dar trăiesc într-un mediu ostil, pe porţiuni de teren din ce în ce mai mici, ameninţaţi de braconaj şi de extinderea aşezărilor umane, a spus ea.
„Observăm efectele izolării în creşterea nivelurilor de consangvinizare, adică împerecherea între rude, ceea ce duce, de asemenea, la o pierdere a variaţiei genetice şi poate compromite sănătatea unei populaţii. Când o populaţie este izolată, devine mai frecventă împerecherea între rude, deoarece opţiunile sunt limitate”, a subliniat Pecnerova.
În cadrul acestor populaţii, datele genomice au arătat o acumulare de mutaţii moderat dăunătoare, din cauza cărora elefanţii pot deveni mai puţin capabili să se adapteze la schimbările din mediu şi mai vulnerabili la boli.
Situaţia s-a dovedit puţin diferită pentru elefanţii de savană izolaţi din Africa de Vest, datorită încrucişării cu elefanţii de pădure, ceea ce a contribuit la consolidarea diversităţii genetice. O astfel de „hibridizare” riscă, însă, să introducă trăsături genetice potenţial negative.
Elefanţii trăiesc în 37 de ţări din Africa subsahariană, majoritatea în partea sudică a continentului. Numărul lor se ridică la aproximativ jumătate de milion pe întreg continentul, elefanţii de savană reprezentând în jur de 70% din cifra totală.
Populaţiile de elefanţi africani au suferit scăderi drastice din cauza comerţului cu fildeş şi a pierderii habitatului. Un studiu din 2024 a documentat scăderi alarmante ale populaţiei în numeroase zone din Africa între anii 1964 şi 2016, efectivele de elefanţi de savană înregistrând o reducere de aproximativ 70%, iar cele de elefanţi de pădure, de aproximativ 90%.
Elefanţii de savană, cea mai mare dintre cele două specii africane, trăiesc pe păşuni deschise şi au colţi curbaţi spre exterior. Elefanţii de pădure, care populează pădurile tropicale dense, au o colorare mai închisă şi colţi mai drepţi, orientaţi în jos.
„Elefanţii se numără printre cele mai emblematice animale din lume. Atât elefanţii de pădure, cât şi cei de savană joacă roluri ecologice majore. Ei sunt foarte inteligenţi şi au o viaţă socială complexă, fiind esenţiali în cadrul eforturilor de conservare a faunei sălbatice din întreaga Africă”, a declarat geneticianul şi coautorul studiului Alfred Roca de la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, Statele Unite.
Cealaltă specie de elefant din lume, elefantul asiatic, trăieşte în cadrul unor populaţii fragmentate în India şi Asia de Sud-Est. Acest studiu nu a analizat această specie.
Problemele genetice detectate în rândul elefanţilor africani izolaţi nu sunt atât de grave, au afirmat cercetătorii, precum cele cu care s-a confruntat ultima populaţie de mamuţi lânoşi din lume – rude ale elefanţilor de astăzi -, animale dispărute cu aproximativ 4.000 de ani în urmă, pe o insulă din Oceanul Arctic, în largul coastei Siberiei.
Studiul a relevat că elefanţii de pădure prezintă o diversitate genetică mai mare comparativ cu specia de pădure, chiar dacă populaţia lor este mai restrânsă.
„Traiectoriile evolutive deduse din genom sugerează că liniile genealogice ale elefanţilor de pădure şi de savană s-au separat în urmă cu aproximativ patru milioane de ani, ceea ce îi face la fel de diferiţi unul de celălalt precum leii de tigrii”, a explicat Roca.
„În ultimul milion de ani sau mai mult, modelul elefanţilor de pădure sugerează un număr mai mare de indivizi reproducători, în concordanţă cu diversitatea lor genetică mai mare”, a spus cercetătorul. „Acest lucru este, de asemenea, în concordanţă cu competiţia intensă între masculi, documentată în cazul elefanţilor de savană, care limitează numărul de masculi cu succes reproductiv şi, la rândul său, le reduce diversitatea genetică”.
sursa – AGERPRES
