Populaţiile indigene din Anzi au început să cultive cartoful – o sursă importantă de amidon, vitamine, minerale şi fibre – în urmă cu 6.000 până la 10.000 de ani, făcând din acest tubercul o componentă centrală a dietei lor alimentare. Acei oameni au suferit apoi adaptări genetice benefice pentru o astfel de dietă, care pot fi observate şi astăzi la descendenţii lor care trăiesc în Peru, informează Reuters, arată Agerpres.
O nouă cercetare genomică documentează modul în care aceşti descendenţi – vorbitori ai limbii quechua din fostul mare Imperiu Incaş – au suferit o fortificare care a implicat o genă numită AMY1, implicată în digestia amidonului, o funcţie utilă pentru persoanele cu o dietă centrată pe cartofi.
Studiul a constatat că aceşti oameni deţin în medie 10 copii ale genei AMY1 – cu două până la patru mai multe decât majoritatea oamenilor. Nicio altă populaţie cunoscută la nivel global nu depăşeşte acest număr. Studiul a arătat, de asemenea, că apariţia acestor modificări genetice în acea populaţie a coincis cu apariţia cultivării cartofului.
„Este un exemplu minunat al modului în care cultura modelează biologia”, a declarat Omer Gokcumen, genetician specializat în evoluţie şi antropologie la Universitatea din Buffalo, unul dintre autorii principali ai studiului publicat în revista Nature Communications în această săptămână.
„Acest lucru subliniază importanţa adaptării dietei în istoria evoluţiei umane, cu implicaţii asupra metabolismului, sănătăţii şi impactului proceselor de cultivare a plantelor asupra biologiei umane”, a declarat Abigail Bigham, specialistă în genetică antropologică la Universitatea California din Los Angeles, de asemenea unul dintre autorii principali ai studiului.
La nivel molecular, gena AMY1 controlează o enzimă numită amilază, care este prezentă în salivă şi este responsabilă de descompunerea amidonului în cavitatea bucală atunci când o persoană consumă alimente bogate în amidon. O persoană cu mai multe copii ale genei poate produce mai multă enzimă.
Această doză mai mare, au spus cercetătorii, poate facilita un metabolism mai bun al dietelor bogate în amidon. Amilaza poate fi implicată, de asemenea, în reglarea microbiomului – ansamblul natural de microbi al organismului – care se poate modifica odată cu schimbarea dietei.
Toleranţa la lactoză este un alt exemplu de adaptare evolutivă determinată de alimentaţie, implicând o genă asociată cu o enzimă care descompune lactoza din lapte.
În cadrul noului studiu, cercetătorii au analizat date genomice provenind de la peste 3.700 de persoane din 85 de populaţii din America, Europa, Africa şi Asia, inclusiv 81 de vorbitori nativi de limba quechua cu origini andine din Peru.
Cercetătorii au afirmat că, din câte se pare, de-a lungul timpului, forţele evolutive au favorizat apariţia unor copii suplimentare ale genei AMY1 la vechii locuitori din Anzi.
Pentru a se răspândi pe scară largă, o variantă genetică trebuie să ofere un anumit avantaj.
„Prin urmare, o ipoteză este că persoanele cu mai multe copii ale genei AMY1 ar fi putut procesa mai bine alimentele bogate în amidon, inclusiv cartofii”, a declarat Luane Landau, doctorandă la Universitatea din Buffalo şi coautoare principală a studiului.
„Persoanele care s-au născut cu un număr mai mare de copii ale genei AMY1 ar fi putut avea un avantaj faţă de cele care nu aveau un număr mare de copii şi au lăsat în urma lor mai mulţi descendenţi de-a lungul generaţiilor. În timp, acest lucru ar putea explica motivul pentru care varianta genetică asociată cu un număr ridicat de copii ale genei AMY1 a devenit mai frecventă în populaţiile andine de astăzi”, a precizat Luane Landau.
Cartofii reprezentau o sursă de hrană sigură – o cultură care prospera la altitudinile mari la care locuiau acei oameni.
„Cartofii erau una dintre principalele surse de calorii în dieta andină antică”, a declarat Kendra Scheer, doctorandă la Universitatea din Buffalo şi coautoare principală a studiului.
Cartofii se aflau în centrul alimentaţiei incaşe. Aceştia au fost introduşi în Europa şi în restul lumii după cucerirea Imperiului Incaş de către spanioli în secolul al XVI-lea.
„Răspândirea lor culinară la nivel mondial este o dovadă a popularităţii lor”, a declarat Abigail Bigham.
În pieţele din zonele muntoase andine şi din alte părţi ale statului Peru, vorbitorii de limba quechua vând o mare varietate de cartofi, cu pulpa de diferite culori, inclusiv violet, albastru, roşu, auriu, alb şi chiar negru.
„În Peru, există aproximativ 3.000 până la 4.000 de soiuri diferite de cartofi, însă majoritatea lumii are acces doar la câteva soiuri selectate. Prin urmare, există un întreg univers de tipuri diferite de cartofi prăjiţi care pot fi create”, a concluzionat Kendra Scheer.
sursa – AGERPRES
