STUDIU/ Europa încă nu este suficient de bine înarmată pentru a se putea apăra

Europa duce lipsă de efective militare şi capacităţile sale sunt insuficiente, chiar dacă cheltuielile sale pentru apărare au crescut după declanşarea invaziei ruse împotriva Ucrainei, potrivit unui studiu al unui grup de reflecţie britanic dat publicităţii vineri, informează AFP, potrivit Agerpres.

Acest raport a fost publicat în timp ce ţările europene îşi pun întrebări cu privire la persistenţa sprijinului militar american pentru Ucraina după realegerea lui Donald Trump drept preşedinte, iar îndemnurile de a întări apărarea pe continent se înmulţesc.

Principalele forţe armate europene „rămân în sub-efective, prea multe dintre ele continuând să piardă trupe fără a incita suficient tânăra generaţie să se angajeze”, declară Institutul Internaţional pentru Studii Strategice (IISS).

„Ele continuă să se bazeze pe SUA în grade diferite în toate domeniile militare”, a deplâns acest grup de experţi care organizează până duminică la Praga, în Republica Cehă, un forum pentru întărirea apărării europene.

Desigur, „membrii europeni ai NATO şi-au sporit cheltuielile (pentru apărare) cu 50%” după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014, însă invazia rusă în Ucraina în 2022 a scos la iveală noi slăbiciuni în capacitatea Europei de a-şi asigura propria securitate.

Arsenalul a fost „drastic redus după sfârşitul războiului rece” şi „industria de apărare a Europei s-a contractat de asemenea”, arată studiul.

Producţia în anumite sectoare, în special în apărarea aeriană şi artilerie, a crescut cu toate acestea în mod considerabil după 2022, producătorii de arme răspunzând nevoilor Ucrainei.

De exemplu, producţia anuală de muniţii 155 mm a companiei Rheinmetall a crescut de zece ori pentru a ajunge la 700.000 de unităţi.

Nu în ultimul rând, jumătate dintre comenzile ţărilor europene din NATO merg în prezent către companii europene, comparativ cu 34% pentru sisteme americane.

Miercuri, comisar european desemnat pentru apărare, Andrius Kubilius, a declarat că Uniunea Europeană (UE) trebuie să cheltuiască mai mult pentru apărarea sa, nu din cauza realegerii preşedintelui american Donald Trump, ci din cauza ameninţării ruse.

În timp ce liderii europeni s-au reunit la Budapesta în Ungaria la acest sfârşit de săptămână, preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat că ei nu ar trebui „să delege pentru eternitate” securitatea lor Washingtonului.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare