Amputarea membrelor este realizată de chirurgi atunci când o leziune traumatizantă, cum ar fi o rană de război sau un accident de maşină, provoacă o distrugere masivă a ţesuturilor sau în caz de infecţie sau boală gravă. Însă oamenii nu sunt singurii care efectuează astfel de intervenţii, informează Reuters, relatează Agerpres.
Un nou studiu arată că unele furnici realizează amputaţii ale membrelor camarazilor lor răniţi pentru a le îmbunătăţi şansele de supravieţuire. Comportamentul a fost documentat la furnicile-tâmplar din Florida – denumirea lor ştiinţifică este Camponotus floridanus -, o specie brun-roşcată cu o lungime de peste 1,5 cm şi care trăieşte în regiuni din sud-estul Statelor Unite.
Aceste furnici au fost observate în timp ce îngrijeau membrele rănite ale colegilor lor de muşuroi fie prin curăţarea rănii cu ajutorul organelor bucale, fie prin amputare prin muşcarea membrului rănit. Alegerea tipului de îngrijire acordată depindea de localizarea rănii. Când rana era mai sus pe picior, furnicile-tâmplar amputau întotdeauna. Când rana era mai jos, nu amputau niciodată.
„În acest studiu, descriem pentru prima dată felul în care animale non-umane practică amputaţii asupra altor indivizi pentru a le salva viaţa”, a declarat entomologul Erik Frank de la Universitatea Wurzburg din Germania, autorul principal al studiului publicat marţi în revista Current Biology.
„Sunt convins că putem spune cu siguranţă că ‘sistemul medical’ al furnicilor de îngrijire a celor răniţi este cel mai sofisticat din regnul animal, rivalizând doar cu al nostru”, a adăugat Erik Frank.
Această specie îşi construieşte muşuroiul în lemn putrezit şi îşi apără viguros „casa” împotriva coloniilor de furnici rivale.
„Dacă izbucneşte o luptă, există un risc de accidentare”, a adăugat coordonatorul studiului.
Cercetătorii au studiat leziunile produse la partea superioară a piciorului, femurul, şi la partea inferioară, tibia. Astfel de leziuni sunt întâlnite frecvent la furnicile sălbatice din diferite specii, fiind suferite în lupte, în timpul vânătorii sau prin actele de prădare comise de alte animale.
Furnicile au fost observate în condiţii de laborator.
„Ele decid între a amputa piciorul sau a petrece mai mult timp îngrijind rana. Nu ştim cum iau această decizie. Dar ştim de ce tratamentul este diferit”, a spus Erik Frank.
Are de-a face cu fluxul de hemolimfă, lichidul albastru-verzui echivalent cu sângele la majoritatea nevertebratelor.
„Leziunile mai jos pe picior au un flux hemolimfatic crescut, ceea ce înseamnă că agenţii patogeni pătrund deja în organism după numai cinci minute, făcând amputaţiile inutile în momentul în care ele ar putea fi efectuate. Leziunile mai sus pe picior au un flux hemolimfatic mult mai lent, oferind suficient timp pentru amputaţii rapide şi eficiente”, a explicat coordonatorul studiului.
În ambele cazuri, furnicile au curăţat mai întâi rana, aplicând probabil secreţii de la glandele din cavitatea bucală şi aspirând probabil în acelaşi timp hemolimfa infectată şi murdară. Procesul de amputare în sine durează cel puţin 40 de minute şi uneori mai mult de trei ore, fiind realizat prin muşcături constante la nivelul articulaţiei.
În cazul amputaţiilor realizate după o leziune la partea superioară a piciorului, rata de supravieţuire documentată a fost de aproximativ 90-95%, comparativ cu aproximativ 40% pentru leziunile rămase neîngrijite. Pentru leziunile de la nivelul inferior al piciorului la care s-a efectuat doar curăţarea, rata de supravieţuire a fost de aproximativ 75%, comparativ cu aproximativ 15% pentru leziunile rămase neîngrijite.
Îngrijirea rănilor a fost documentată şi la alte specii de furnici, care aplică o secreţie glandulară eficientă şi cu efect de antibiotic asupra camarazilor răniţi. Însă specia furnicilor-tâmplar din Florida nu dispune de o astfel de glandă.
Furnicile, care au şase picioare, rămân pe deplin funcţionale după pierderea unui membru.
Furnicile femele sunt cele care au fost observate având acest comportament.
„Toate furnicile lucrătoare sunt femele. Masculii joacă doar un rol minor în coloniile de furnici – se împerechează o dată cu regina şi apoi mor”, a explicat Erik Frank.
Aşadar, de ce realizează furnicile acele amputaţii?
„Este o întrebare interesantă şi pune sub semnul întrebării definiţiile noastre actuale ale empatiei, cel puţin într-o anumită măsură. Nu cred că furnicile sunt ceea ce am putea numi ‘pline de compasiune'”, a spus Erik Frank.
„Exista un motiv evolutiv foarte simplu pentru a explica îngrijirea răniţilor. Acest lucru economiseşte resurse. Dacă pot reabilita o lucrătoare cu un efort relativ mic, care va deveni apoi din nou un membru activ şi productiv al coloniei, atunci acest efort are o valoare mare. În acelaşi timp, dacă un individ este prea grav rănit, furnicile nu vor avea grija de el, ci îl vor lăsa să moară”, a adăugat coordonatorul studiului.
sursa – AGERPRES
