STUDIU/ În 2021, aproape 60 milioane de persoane au fost strămutate în interiorul propriei ţări

Conflictele şi dezastrele naturale au obligat milioane de persoane să se refugieze în interiorul propriei ţări anul trecut, ceea ce a făcut ca numărul strămutărilor interne să se apropie de 60 milioane, potrivit unui studiu prezentat joi de două organizaţii neguvernamentale, Internal Displacement Monitoring Centre (IDMC) şi Consiliul Norvegian pentru Refugiaţi (NRC), transmite AFP, potrivit Agerpres.

În 2021, numărul persoanelor strămutate intern era de 59,1 milioane – dintre care aproape jumătate erau minori -, a doua cifră anuală record din ultimul deceniu, după cea din 2020 provocată de o serie de catastrofe naturale.

‘Anul 2022 se anunţă sumbru’, având în vedere mai ales războiul din Ucraina, a tras un semnal de alarmă directoarea IDMC, Alexandra Bilak, într-o conferinţă de presă.

Peste 8 milioane de persoane sunt strămutate în interiorul Ucrainei de la începutul invaziei ruse, potrivit ONU.

Secretarul general al NRC, Jan Egeland, a apreciat că situaţia în lume ‘nu a fost niciodată atât de rea’, el avertizând chiar că ‘lumea se prăbuşeşte’.

‘Situaţia de astăzi este în realitate incredibil mai rea decât sugerează cifra noastră record. Avem nevoie ca liderii mondiali să opereze o schimbare uriaşă a modului lor de gândire pentru a evita şi rezolva conflictele, spre a pune capăt acestei creşteri vertiginoase a suferinţei umane’, a spus el.

În 2021, Africa subsahariană a fost regiunea care a înregistrat cel mai mare număr de strămutări interne, dintre care 5 milioane în Etiopia, o cifră record într-o ţară afectată de o secetă gravă şi de un conflict izbucnit în 2020 în regiunea Tigray.

Niveluri record au fost consemnate şi în Republica Democratică Congo (RDC), Afganistan, Myanmar.

În schimb, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord au cunoscut cele mai scăzute niveluri de noi strămutări din ultimul deceniu, pe fondul unei anumite scăderi în intensitate a conflictelor din Siria, Libia şi Irak, însă numărul total al persoanelor strămutate rămâne ridicat.

Siria are în continuare cel mai mare număr de persoane strămutate intern din cauza unui conflict (6,7 milioane la sfârşitul lui 2021), urmată de RDC (5,3 milioane), Columbia (5,2 milioane), Afganistan şi Yemen (câte 4,3 milioane).

Deşi persoanele strămutate din cauza conflictelor sunt tot mai mai numeroase, catastrofele naturale rămân motivul principal pentru care oamenii se văd obligaţi să se refugieze (23,7 milioane în 2021). Nu mai puţin de 94% dintre aceste strămutări au fost atribuite unor fenomene meteorologice extreme sau catastrofe climatice, precum uragane, inundaţii şi secete, tot mai frecvente şi mai intense pe fondul schimbărilor climatice.

În 2021, 70% dintre strămutările interne legate de dezastre naturale au fost înregistrate în China, Filipine şi India.

Însă, după cum a subliniat Egeland, conflictele şi catastrofele naturale merg împreună. În ţări precum Mozambic, Myanmar, Somalia şi Sudanul de Sud, crizele se suprapun, au un impact asupra siguranţei alimentare şi agravează vulnerabilitatea a milioane de persoane.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare