STUDIU/ În Suedia se măresc inegalităţile economice dintre familii, iar copiii sunt principalele victime

Una din trei familii monoparentale din Suedia nu dispune de suficientă mâncare, iar copiii sunt principalii afectaţi de inegalităţile economice tot mai mari din ţară, potrivit unui sondaj publicat miercuri de patru asociaţii şi ONG-uri, inclusiv Crucea Roşie, transmite AFP, scrie Agerpres.

„Vedem că mamele şi taţii singuri cu venituri modeste se află într-o situaţie foarte, foarte dificilă”, a declarat Ase Henell, secretarul general al organizaţiei Majblomman, o asociaţie care luptă împotriva sărăciei copiilor.

„Trebuie să aleagă între a mânca sau a se îmbrăca, iar copiii lor nu pot merge la antrenamente de fotbal sau nu pot lua lecţii de muzică, ceea ce îi privează de un mediu social”, a adăugat ea.

Inflaţia, creşterea preţurilor la alimente şi datoria mare a gospodăriilor afectează puternic economia suedeză.

Potrivit unui sondaj realizat de Verian între 30 ianuarie şi 21 februarie 2025 pentru Crucea Roşie, Majblomman, Hyresgastforeningen şi Save the Children, 29% dintre familiile monoparentale chestionate raportează că au „dificultăţi” în a-şi asigura suficientă hrană.

Sondajul a fost realizat în rândul a 1.112 persoane. Respondenţii sunt părinţi singuri care câştigă mai puţin de 30.000 de coroane pe lună (2.780 de euro) şi cupluri cu copii al căror venit lunar este mai mic de 43.000 de coroane.

„Situaţia se înrăutăţeşte pentru oamenii care trăiesc la marginea societăţii”, a declarat Ulrika Modeer, secretar general al Crucii Roşii Suedeze.

Copiii sunt primii care suferă consecinţele acestor inegalităţi şi sunt responsabilizaţi prea repede, avertizează aceste patru organizaţii. De exemplu, ei ştiu când sunt plătite salariile şi ajutoarele sociale ale părinţilor lor şi evită să menţioneze ieşirile cu şcoala sau excursiile plătite.

„Transportul în comun este esenţial pentru aceste familii, care nu îşi permit să se deplaseze la activităţile lor sau la casele prietenilor lor”, a mai menţionat Ase Henell de la Majblomman.

Mulţi tineri de 16 sau 17 ani, după ce au obţinut primul loc de muncă pe timpul verii, nu îşi pot permite să meargă la locul de muncă.

„Le oferim un bilet de transport ca să poată primi primul lor salariu”, spune Ase Henell, a cărei organizaţie şi-a mărit sprijinul financiar pentru copii cu 12 milioane de coroane (1,1 milioane de euro) în ultimii doi ani pentru a răspunde nevoilor familiilor sărace.

Pentru a stopa aceste inegalităţi, iniţiatorii sondajului propun creşterea şi indexarea alocaţiei familiale la inflaţie, precum şi introducerea gratuită a activităţilor de agrement şi a transportului în comun pentru toţi copiii.AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare