STUDIU/ Oamenii de ştiinţă au descifrat istoria geologică a Marelui Canion

Marele Canion este o minune a peisajului din America de Nord, o formaţiune geologică uluitoare situată în statul Arizona, din sud-vestul Statelor Unite, care prezintă contururi spectaculoase şi privelişti pline de culori, informează Reuters, conform Agerpres.

Cercetările oferă de acum informaţii despre modul şi momentul în care fluviul Colorado, a cărui forţă neîntreruptă a sculptat canionul de-a lungul a milioane de ani, a ajuns să curgă prin această regiune.

Prin studierea unor granule minuscule de zircon extrase din gresia formată din sedimentele transportate de fluviu şi a unor particule de cenuşă provenite din erupţii vulcanice din urmă cu mult timp, cercetătorii au reuşit să reconstituie traseele pe care râul le-a urmat în trecut.

Studiul a indicat că râul, în urmă cu aproximativ 6,6 milioane de ani, a început să curgă într-o mare depresiune formată în scoarţa Pământului, numită bazin, în nord-estul Arizonei, formând un lac larg şi puţin adânc la est de locul unde s-a format ulterior Marele Canion.

Cercetătorii au descoperit că apa lacului s-a acumulat de-a lungul timpului şi, în cele din urmă, a început să se reverse peste un punct cu altitudine mai joasă de pe malul lacului în urmă cu aproximativ 5,6 milioane de ani, curgând apoi prin regiunea care a devenit Marele Canion.

Râul a crescut apoi în volum şi s-a revărsat printr-o altă serie de bazine situate în aval de Marele Canion, ajungând în cele din urmă în Golful Californiei în urmă cu aproximativ 4,8 milioane de ani, vărsându-se în mare într-un punct din nord-vestul Mexicului, au descoperit autorii studiului.

Lacul, care ar fi putut atinge o lăţime de peste 150 de kilometri, a dispărut de multă vreme. Cercetătorii l-au numit în mod neoficial „Lacul Bidahochi”, după numele unei formaţiuni geologice locale. Acesta se afla în mare parte pe teritoriul actualei rezervaţii a Naţiunii Navajo.

„Oamenii de ştiinţă au dezbătut îndelung momentul în care s-a format Marele Canion, iar studiul nostru contribuie la această discuţie”, a declarat geologul John He de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), coautor principal al studiului, publicat în această săptămână în revista Science.

„Imaginaţi-vă că mergeţi pe malul unui râu şi luaţi o mână de nisip. În acea mână se află sute de mii de granule de nisip care arată ca orice altă granulă de nisip. Dar în acea mână se vor afla câteva sute sau chiar mii de granule microscopice de cristal de zircon, fiecare dintre ele fiind o adevărată comoară de informaţii despre originea sa”, a adăugat el.

Datarea cenuşii vulcanice a contribuit la determinarea momentului în care au fost depuse straturile de nisip fluvial care conţin granulele de zircon.

Râul Colorado izvorăşte din Pasul La Poudre, situat în Parcul Naţional Rocky Mountain din Colorado, şi curge pe o distanţă de aproximativ 2.330 de kilometri.

„O întrebare care se pune de multă vreme este aceasta: pe unde curgea râul Colorado înainte de a traversa Marele Canion?”, a declarat Ryan Crow, coautor principal al studiului şi geolog cercetător la Serviciul de Prospectare Geologică al Statelor Unite din Flagstaff, Arizona.

„Ştim de mult timp că râul exista în vestul actualului stat Colorado în urmă cu 11 milioane de ani şi că nu a trecut prin Marele Canion decât începând de acum 5,6 milioane de ani. Dar până în prezent nu ştiam aproape nimic despre unde se afla el în perioada intermediară”, a explicat el.

Alte mecanisme geologice ar fi putut, de asemenea, să contribuie la conturarea traiectoriei râului, a mai spus Ryan Crow.

Marele Canion, ai cărui pereţi dezvăluie roci sedimentare şi vulcanice formate cu până la 1,8 miliarde de ani în urmă, are o lungime de aproximativ 450 de kilometri, o lăţime de până la aproximativ 29 de kilometri şi o adâncime de peste 1.860 de metri.

„Cercetările precedente arată că, în ultimul milion de ani, râul Colorado a erodat roca cu o viteză medie de aproximativ 100-160 de metri la un milion de ani, astfel încât procesul de formare a canionului continuă. Canionul pe care îl vedem astăzi este un rezultat al aproximativ cinci milioane de ani de incizie din partea râului şi al eroziunii , a explicat Ryan Crow.

Canionul continuă să inspire şi astăzi un sentiment de uimire în rândul privitorilor.

„Marele Canion, o minune naturală a lumii, captează atenţia şi curiozitatea aproape tuturor celor care îl văd. Oamenii îl percep în moduri diferite. Dar cred că mulţi, chiar şi cei care se gândesc rar la geologie, îşi pun întrebări similare atunci când văd Marele Canion. Cum s-a format canionul? Când s-a format canionul? Acestea sunt întrebările la care ne străduim să răspundem”, a spus Ryan Crow.

„Arhitectura planetei este atât de expusă, dezvăluită în faţa noastră”, a spus el, referindu-se la pereţii canionului. „Este ceva neliniştitor în asta, faptul că suntem provocaţi să ne imaginăm milioanele de ani de timp geologic prin soliditatea unui perete impunător de stâncă”, a adăugat cercetătorul american.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare